Ion Crăciunescu vrea să-i ia pâinea de la gură lui Emilian Frâncu
• PD-L şi-a găsit candidat pe colegiul senatorial Nord-Horezu
PD-L Vâlcea a primit termen de la conducerea centrală de a-şi definitiva lista cu candidaţi pe cele nouă colegii uninominale din judeţ, până pe data de 1 octombrie. În discuţie rămăseseră doar două colegii, pentru care democrat-liberalii vâlceni păreau să nu aibă soluţii. Este vorba despre colegiul senatorial Nord-Horezu şi cel pentru Camera Deputaţilor, Râmnicu Vâlcea-Nord. Până la închiderea ediţiei, se lămurise doar problema colegiului senatorial. În ceea ce priveşte Râmnicu Vâlcea-Nord, retragerea dubioasă a lui Petre Ungureanu din postura de candidat a lăsat oarecum descoperită conducerea judeţeană a PD-L.
Incertitudine: Zamfirescu sau Dumitraşcu?
Săptămâna trecută, Petre Ungureanu, candidat al PD-L pe colegiul Râmnicu Vâlcea-Nord, s-a retras de pe listă, invocând probleme de ordin familial. Acesta nu a dorit să dea explicaţii cu privire la gestul său, însă pe surse am aflat că la baza hotărârii sale se află problemele de imagine ale acestuia. Nu este exclus, mai spus aceleaşi surse, ca Ungureanu să se fi retras pentru că ar fi fost şantajat. Retragerea acestuia părea să lase culoar pentru Sorin Zamfirescu, cel care a fost scos din cursă în urma unui vot de acum două săptămâni dat de membrii BPJ. Până ieri, nu era însă clar cine va candida din partea PD-L pe Râmnicu Vâlcea-Nord. Potrivit unor lideri democrat-liberali, lupta se dă între Sorin Zamfirescu şi fostul deputat ţărănist Larry Dumitraşcu, intrat în PD-L în urmă cu câteva luni. Cel mai probabil, câştigător va fi declarat Sorin Zamfirescu, fost primar al Râmnicului, care încă se bucură de susţinerea unei bune părţi a electoratului.
Fostul arbitru FIFA are o misiune aproape imposibilă
Fostul arbitru internaţional de fotbal, Ion Crăciunescu a acceptat propunerea PD-L de a candida pentru un mandat de senator pe colegiul uninominal Nord-Horezu. Hotărârea finală a fost luată duminică, după mai multe runde de negocieri între Crăciunescu şi conducerea centrală a PD-L. Candidatura lui Crăciunescu a fost validată de conducerea centrală a partidului, fostul arbitru urmând a fi anunţat în luna octombrie, cu ocazia lansării oficiale. Se anunţă o luptă interesantă, mai ales că în acel colegiu mai candidează liberalul Emilian Frâncu şi social-democratul Ştefan Prală.
Octavian HERŢA