Politica

Emilian Frâncu readuce cinematografele în proprietatea primăriilor

Deputatul PNL Emilian Frâncu, candidatul PNL pentru Senat pe colegiul uninominal Horezu-Brezoi, continuă în Parlament demersurile de trecere a tuturor cinematografelor aflate în patrimoniul RADEF în proprietatea primăriilor. Liderul liberal susţine că, zilele următoare, vor fi clarificate şi ultimele aspecte legate de această problemă.  Marţi, este deja programat votul final în Comisia pentru cultură a Camerei Deputaţilor, ceea ce înseamnă că, în foarte scurtă vreme, toate oraşele din judeţul nostru, dar nu numai, îşi vor recâştiga cinematografele. Singura condiţie impusă este aceea că respectivele săli de spectacole nu vor putea avea niciodată destinaţii ce nu au legătură cu activităţile culturale.

În primă fază, de prevederile acestui act normativ, vor beneficia comunităţile din Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani, Băile Govora Călimăneşti, Olăneşti, Horezu şi Bălceşti. Joia trecută, Emilian Frâncu a anunţat şi faptul că a început repartizarea microbuzelor şcolare. După finalizarea acestei acţiuni, practic, în judeţul nostru, nu vor mai rămâne decât maxim 3-4 localităţi fără mijloace de transport pentru elevi. Reprezentantul PNL a făcut câteva precizări şi pe marginea legii prin care românii vor fi obligaţi să-şi asigure locuinţele, indiferent că sunt sau nu construite în zone de risc. Potrivit actului normativ aprobat în Parlament, pe viitor, statul va despăgubi numai locuinţele pentru care există autorizaţie de construcţie şi asigurări în caz de calamităţi. Nu în ultimul rând, candidatul PNL pentru Senat pe zona Horezu-Brezoi, a vorbit şi despre vizita în judeţul nostru a conducerii Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, menţionând că s-a stabilit înfiinţarea unui centru autonom la Băbeni.  E.D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button