Liga IV

Huliganul Bucuroiu strică imaginea societăţii Hidroelectrica

Ieşit pe uşa din dos din fotbalul judeţean, Gheorghe Bucuroiu a ţinut să reintre în atenţia opiniei publice printr-un gest mârlănesc şi incalificabil. Probabil plictisit de conul de umbră în care se află de mai multă vreme, după ce ani la rând a fost obişnuit să apară permanent în presă ca un personaj pozitiv, preşedintele echipei Hidroelectra Rm. Vâlcea a decis să se răzbune pentru eşecurile sale din trecut pe ziariştii care l-au considerat drept unul dintre principalii vinovaţi pentru ratarea promovării în Liga a III-a. Zilele trecute, huliganul a sărit la gâtul unuia dintre redactorii noştri, gest pentru care în primă fază s-a ales cu o plângere penală. Actul de brutalitate la care Bucuroiu s-a dedat nu denotă altceva decât faptul că poartă în totalitate vina pentru lipsa de performanţă a echipei pe care a condus-o.

Apucăturile de huligan sunt cu atât mai reprobabile cu cât Gheorghe Bucuroiu nu este doar oficial al unei grupări de fotbal, ci şi lider de sindicat într-o societate cu renume în ţară, Hidroelectrica SA, care pe plan naţional are câteva mii de angajaţi. Tocmai de aceea, ne exprimăm părerea de rău pentru faptul că societatea respectivă îi permite unui asemenea personaj să stea în preajma fotbalului şi să se manifeste astfel, fără a-l trage la răspundere pentru frecventele sale apucături de maidan. Conform prevederilor Legii 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei în sport (devenită celebră sub numele de „Legea împotriva huliganilor de pe stadioane”), unor asemenea oameni nu li se mai poate permite să pătrundă în incinta terenurilor de fotbal. Sperăm că acest principiu va fi aplicat şi în cazul huliganului de la Hidroelectrica.
Redacţia

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button