Acasă Sus/Jos Presa te RIDICĂ / Presa te COBOARĂ

Presa te RIDICĂ / Presa te COBOARĂ

169
0

Vasile ILINCA

Antrenorul celor de la Minerul Berbeşti şi-a demonstrat încă o dată valoarea şi mai ales seriozitatea. În prima etapă a turului, elevii săi şi-au confirmat statutul de pretendenţi la promovare, învingând fără drept de apel o nou promovată, la un scor care ne scuteşte de alte comentarii. Fără îndoială, dacă ar fi ca echipa de pe primul loc să se stabilească în funcţie de banca tehnică, „ortacii” ar avea întâietate.

Ion LAZĂR

După perioada bună petrecută în Liga a V-a, la AS Mihăeşti, echipă pe care a promovat-o în „Elită”, antrenorul principal al Oltchim-ului n-a reuşit să se impună şi la FC Oltchim. Unii spun că de vină e pregătirea făcută în această vară, însă contează acum mai puţin motivele care au dus la regresul echipei. Important este faptul că „Mara” n-a reuşit să găsească încă soluţii de redresare şi a intrat deja în colimatorul conducerii clubului.