Diverse

Norvegia a învins România la Jocurile Olimpice

• arbitrii ruşi au făcut diferenţa în derbiul Grupei A

Naţionala de handbal feminin a României a înregistrat prima sincopă la Jocurile Olimpice din China. Duminică, 17 august, la capătul unui meci destul de nefast, tricolorele au pierdut duelul cu Norvegia, nimeni alta decât campioana en-titre a Europei, cu scorul de 23-24. Eşecul în faţa reprezentativei nordice survine celor patru succese dobândite anterior în Grupa A. Pe rând, tricolorele au învins Kazakhstanul (31-19), China (34-20), Franţa (34-26) şi Angola (28-23), parcurs fără greşeală pe care l-a avut de altfel şi Norvegia. În aceste condiţii, meciul direct dintre cele două reprezentative urma să stabilească ocupanta primei poziţii în clasamentul final al grupei.

Până la urmă, şansa a surâs nordicelor, care s-au impus la limită. Cel mai bun jucător de pe teren în acest meci a fost portarul naţionalei României, Luminiţa Dinu, care-a avut nu mai puţin decât 19 intervenţii salutare. Mai mult decât atât, spre finalul primei reprize, mai precis în minutul 27, Dinu a izbutit să înscrie şi un gol din poartă în poartă. Selecţionerul Gheorghe Tadici s-a făcut foc şi pară pe arbitrii ruşi Victor Poladenko şi Igor Chernega, pe care i-a acuzat că au înclinat vădit balanţa spre echipa nordică, motiv pentru care a şi văzut cartonaşul roşu în ultimele minute de joc.

Mai întâi Ungaria, apoi Rusia

Eşecul în faţa nordicelor a aruncat în calea echipei noastre reprezentativa Ungariei, o naţională extrem de incomodă, care nu mai are nevoie de nici o prezentare. În cazul în care ar fi învins Norvegia şi ar fi terminat pe primul loc în grupă, româncele ar fi întâlnit în sferturi Suedia, un adversar mult inferior din punct de vedere valoric, iar culoarul spre finală era unul cât se poate de lejer. Altfel însă, misiunea tricolorelor s-a complicat. Dacă vor trece de maghiare, România va înfrunta Rusia în semifinale.

Sfert de finală cu 11 chimiste pe teren

România şi Ungaria se vor întâlni marţi, 19 august, de la 9.15 (ora României), la Beijing, într-un sfert de finală care se anunţă a fi cât se poate de echilibrat. Interesant este faptul că în acest meci se vor afla pe teren nu mai puţin decât 11 handbaliste legitimate la Oltchim Rm. Vâlcea, campioana ţării. Nouă dintre acestea vor face parte din naţionala României, iar alte două din cea a Ungariei (Gabriella Szucs şi Rita Borbas). În campania de pregătire pentru Jocurile Olimpice din această vară, România şi Ungaria s-au întâlnit într-o dublă tur-retur. Pe 16 iunie, la Cluj-Napoca, tricolorele s-au impus cu 27-25, pentru ca al doilea meci amical, jucat pe 18 iunie la Nyiregyihaza, să se termine la egalitate (28-28).

Ramona Maier, a doua în topul golgheterelor

Golghetera echipei Oltchim Rm. Vâlcea din sezonul trecut, extrema Ramona Maier, se numără printre cele mai prolifice jucătoare care sunt prezente la Jocurile Olimpice de la Beijing. La finele meciurilor din grupe, românca se află pe locul secund în topul golgheterelor din turneul de handbal feminin, cu 33 goluri marcate, prima poziţie fiind ocupată de unguroaica Anita Gorbicz, care are 37 de reuşite în cont.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button