Fără categorie

Emilian Frâncu anunţă alocarea unor noi fonduri pentru echilibrarea bugetelor locale şi biserici

Candidaţii PNL pentru Senat şi Camera Deputaţilor consideră că nu au timp de pierdut pe concedii în ţară sau străinătate, aşa că au început mai devreme campania electorală. În ultimele săptămâni, ei au luat cu asalt localităţile judeţului. Potrivit deputatului Emilian Frâncu, candidatul PNL pentru Senat în colegiul uninominal Horezu-Brezoi, cei 9 liberali vâlceni intraţi în competiţia electorală au participat la întâlniri cu cetăţenii şi primarii în aproape toate zonele judeţului. Liderul PNL susţine că acolo unde au fost semnalate probleme deosebite, intervenţia candidaţilor partidului a fost promptă. La Pesceana, de exemplu, parohia Foleştii de Sus avea nevoie urgentă de fonduri pentru reabilitarea bisericii. Pentru că această problemă nu mai suporta amânare, Emilian Frâncu a scos din propriul buzunar 75 de milioane de lei, pe care i-a oferit preotului. Parlamentarul s-a oferit zilele trecute să ajute şi o biserică din Stoileşti.

„Am promis, şi mă voi ţine de cuvânt, că alte 59 de biserici şi mănăstiri vor fi sprijinite în curând. Acestea vor primi de la Ministerul Cultelor sume cuprinse între 100 şi 500 milioane lei vechi pentru reabilitări şi modernizări”, a anunţat deputatul liberal. El a adus veşti bune şi primarilor din judeţ şi a lansat un nou val de critici la adresa preşedintelui CJV. „Am văzut că domnul Cîlea se tot plânge că primarii nu au fonduri, dar asta nu e problema guvernului, cum lăsa să se înţeleagă, ci a Consiliului Judeţean, instituţia pe care o conduce. Este jalnic să vezi cum, tot timpul, dă vina pe alţii şi dovedeşte o impotenţă crasă. Tot mai mulţi primari sunt nemulţumiţi de cuplul Cîlea – Persu, care le promite marea cu sarea. Aproape zilnic, primarilor li se spune că li se vor da ba 10, ba 20 miliarde de lei, dar apoi nu se întâmplă nimic. Aşa că ei caută alte surse de finanţare şi, până la urmă, tot Emilian Frâncu e cel care îi ajută. Şi le dau o veste bună tuturor primarilor, indiferent de coloratura politică – în jurul datei de 1 septembrie, vor primi, fiecare, sume pentru echilibrarea bugetelor locale, de la Guvernul României, condus de premierul Călin Popescu Tăriceanu. Nu e treaba guvernului să rezolve problema salariilor în primării sau a unor investiţii, ci a Consiliului judeţean, dar suntem interesaţi, evident, ca aceste instituţii să funcţioneze aşa cum ar trebui. Deci, tot liberalii sunt cei care reuşesc să aducă puţină bucurie în fiecare localitate”, a subliniat, lipsit de modestie, Emilian Frâncu. Parlamentarul liberal a încercat să atragă capital de imagine anunţând şi faptul că „pe 24 august, alte 28 de microbuze vor ajunge în localităţile vâlcene”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button