Fostul ministru Ion Antonescu – candidatul PD-L pe colegiul senatorial Nord-Horezu
În timp ce PNL şi PSD şi-au stabilit deja la Vâlcea listele cu candidaţi pentru cele nouă colegii uninominale privind alegerile parlamentare din toamnă, PD-L continuă să caute cele mai bune soluţii pentru definitivarea listei. Lucrurile sunt destul de complicate, mai ales că deocamdată nici măcar nu sunt cunoscute numele tuturor potenţialilor candidaţi. Surse demne de încredere din organizaţia judeţeană a PD-L ne-au declarat că cel mai probabil, lista va fi alcătuită undeva la finele lunii august, întrucât sunt destule neconcordanţe între opţiunile anumitor candidaţi şi şansele cu care aceştia sunt creditaţi de către conducerea locală şi centrală a partidului.
Cea mai interesantă ştire pe care o avem din tabăra democrat-liberală este aceea că pe colegiul senatorial Nord-Horezu va candida Ion Antonescu, fost ministru secretar de stat în Ministerul Culturii. Se pare că acesta este agreat atât de conducerea judeţeană, cât şi de boşii de la centru. Născut în aceeaşi localitate cu Cristian Buican şi Petre Ungureanu, mai exact în comuna Perişani, Ion Antonescu este cunoscut mai degrabă prin firmele pe care le-a condus de-a lungul timpului. Cartea de vizită a acestuia este impresionantă: preşedinte al Marshal Turism în perioada 1992-2001, reprezentant al Ministerului Turismului în Israel în 1991 şi 1992, director general la Întreprinderea de Turism, Hoteluri şi Restaurante Bucureşti (1990-1991), ministru secretar de stat – Integrare Europeană, Relaţii Internaţionale la Ministerul Culturii şi Cultelor în perioada 2001-2004, preşedinte cofondator al Clubului Diplomaţiei Culturale Româneşti – din 2001 până în prezent. La toate acestea se adaugă două distincţii importante: Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler, acordat de către preşedintele Ion Iliescu şi Premiul de Excelenţă pentru Acţiune Culturală, acordat de Fundaţia „Noua Românie”. O.H.