Politica

Ion Nuică a ieşit din spital

Considerat a fi unul dintre cei mai mari ghinionişti ai campaniei electorale pentru alegerile locale, Ion Nuică a fost externat zilele trecute din spital, după ce sănătatea i-a fost puternic afectată de o pleurezie severă nedepistată la timp. Desemnat candidat pentru postul de primar al Râmnicului din partea PRM, Ion Nuică s-a îmbolnăvit imediat după începerea campaniei electorale, fapt care i-a diminuat sensibil şansele de a înregistra un scor bun la scrutinul din 1 iunie. Internat de urgenţă, liderul peremist a trecut prin clipe grele: pe de-o parte a avut de luptat cu grava afecţiune care i-a afectat plămânii, pe de altă parte cu neputinţa de a participa la lupta electorală.

Dacă sănătatea i-ar fi permis să-şi ducă la îndeplinire strategia electorală, cu siguranţă scorul alegerilor ar fi fost cu totul altul şi poate că PRM ar fi reuşit să intre în Consiliul Local. Se pare că în acest moment Ion Nuică se simte mai bine, însă va avea nevoie de o perioadă de câteva luni pentru refacere. În ceea ce priveşte viitorul său politic, acesta va fi legat de deciziile pe care le va lua conducerea centrală a PRM până la alegerile parlamentare. Nu este exclus ca în viitorul apropiat, partidul lui Vadim să fuzioneze cu PSD – mişcare aproape inevitabilă, dat fiind traseul descendent urmat în ultimii ani. În acest caz, Ion Nuică ar putea ajunge într-o formaţiune politică solidă, în care-şi va putea pune cu adevărat în valoare experienţa acumulată până acum.   O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button