Fără categorie

Potrivit afirmaţiilor antrenorului Gheorghe Dinu, Sorina Matei este probabil cea mai frumoasă halterofilă din Europa

damian mitu liviu bogan sorina mateiLa Gala desemnării celor mai buni sportivi şi antrenori vâlceni din anul 2013, organizată pe 11 decembrie de Direcţia Judeţene pentru Sport şi Tineret, au luat parte şi câteva reprezentante ale sexului frumos, care au atras toate privirile bărbaţilor prezenţi în sala Teatrului „Anton Pann”. Judeţul nostru se poate mândri nu numai cu rezultate foarte bune la campionatele naţionale şi internaţionale, dar şi cu fete foarte frumoase. Printre domnişoarele care au dat lovitura nu numai pe plan profesional se numără şi halterofila Sorina Matei, pregătită la CS Chimia Rm. Vâlcea de maestrul Gheorghe Dinu. În vârstă de doar 17 ani, bruneta a ocupat locul 4 în clasamentul celor mai buni sportivi din acest an, în timp ce colegul său de antrenament, Daniel Moldovan, s-a clasat pe 5. La categoria sa de greutate (48 kilograme), la stilul aruncat, Sorina Matei a reuşit performanţa de 74 kg, iar la smuls a ridicat 59 kg. Antrenorul sportivei vâlcene, maestrul Gheorghe Dinu, a mărturisit că eleva sa este, de departe, cea mai frumoasă halterofilă din ţară şi printre cele mai frumoase din Europa. „Sorina Matei este o simpatică şi, din punct de vedere profesional, foarte serioasă. A câştigat trei medalii de argint la campionatul naţional de juniori. La întrecerea de seniori, de la Bistriţa, s-a clasat pe locul 2 şi a obţinut două medalii de argint”, a precizat Dinu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button