Diverse

7 ponturi utile pentru petreceri incredibile

Se apropie ziua de naștere a copilului tău și vrei să găsești cel mai frumos mod de a sărbători alături de prieteni și familie? Ce ai spune de o petrecere pe cinste, organizată chiar la tine acasă? Indiferent de spațiul pe care îl ai la dispoziție, poți da cea mai tare petrecere, atât pentru cei mici, cât și pentru adulți. Nu trebuie decât să urmezi recomandările de mai jos.

1. Decorează camera cu o temă anume

Pentru început, alege una sau mai multe camere în care se va desfășura totul. Poți amenaja pentru petrecere livingul, camera celui mic și chiar bucătăria, mai ales dacă dispui de un open space generos.

Din decor nu trebuie să lipsească baloanele de diverse culori și forme; poți scrie numele  sau vârsta sărbătoritului cu baloane în formă de litere sau cifre. Apoi, alege și ghirlande cu stegulețe sau diferite forme, personaje din desene animate sau din cărțile preferate ale celui mic. Respectă o gamă de culori, pentru a obține un decor exact ca în fotografiile Pinterest!

2. Organizează activități distractive

Acum, cu spațiul gata pentru petrecere, este timpul să te gândești la activitățile pe care le veți face. Poți amenaja o zonă de jocuri de societate pentru copii și adulți, cu board games disponibile pe Deajoaca.ro, perfecte pentru persoane de toate vârstele. De asemenea, poți opta și pentru un spațiu pentru Twister sau alte jocuri interactive. Pentru adulți, poți amenaja un spațiu pentru cocktailuri alcoolice, în care fiecare să-și poată prepara băutura preferată.

3. Pregătește un bufet suedez ca la carte

Când petrecerea este în toi, poate fi dificil să prepari mâncare caldă și să servești un prânz sau o cină clasică. De aceea, pentru a-ți ușura munca și pentru a le oferi și oaspeților o experiență cât mai plăcută, un bufet suedez festiv este alegerea perfectă. Poți pregăti minisendvișuri cu diferite ingrediente proaspete, crackers cu unt, somon afumat și lămâie, „frigărui” cu mozzarella, roșii cherry și busuioc, minipancakes, brioșe și alte gustări rapide, dar de efect. Cu siguranță, toată lumea va fi încântată!

4. Prepară cocktailuri festive

Nu numai adulții se pot bucura de cocktailuri delicioase. Poți amenaja și un minibar pentru cei mici, cu astfel de băuturi, evident, non-alcoolice. De exemplu, poți prepara mimosa cu șampanie pentru copii și suc de portocale, sau cocktail Green Apple, cu suc de mere și mentă. Nu uita de stegulețe, paie colorate și pahare inedite. Aceste detalii vor face diferența!

5. Prepară un tort original

Niciun tort cumpărat nu poate egala un tort făcut în casă, cu ingredientele preferate ale sărbătoritului. Prepară tortul favorit al acestuia, cu o zi înainte de petrecere, pentru ca aromele să aibă timp „să se așeze“. Decorați tortul împreună; este o activitate de familie pe care o veți adora, iar oaspeții vor aprecia, cu siguranță, originalitatea.

6. Amenajează colțul cu mesaje și urări festive

Dacă vrei să transformi petrecerea aniversară a celui mic într-o zi cu adevărat specială, pe care nu o va uita niciodată, amenajează undeva în cameră un colț al urărilor. Poți folosi o agendă mai mare, decorată și așezată pe o măsuță festivă, foi tip pergament sau post-ituri colorate, pe care invitații să își scrie urările și să le lipească ulterior într-un loc special amenajat. Astfel, cel mic va rămâne cu o mulțime de mesaje frumoase de la prietenii săi, pe care le va putea păstra tot timpul.

7. Organizează o petrecere costumată

Dacă sărbătoritul are o pasiune pentru anumite desene animate, filme sau cărți, gândiți-vă la o temă creativă și stabiliți un cod vestimentar pentru petrecere. Nu uita să faceți poze ca să vă amintiți mereu de distracția din acea zi!

Acestea sunt doar câteva idei pentru o petrecere pe cinste, organizată acasă. Pune-le în practică și vei obține cea mai tare petrecere a anului, pentru care cel mic va fi foarte recunoscător și bucuros!

Articole Similare

Back to top button