Sporturi de contact / Arte Marţiale
5 sportivi de la TYG se pregătesc la sala lui Pascu pentru campionatele din Irlanda şi de la Abu Dabi

Sportivii de la Clubul TYG, din municipiul Râmnicu Vâlcea, se pregătesc intens pentru două competiţii mondiale extrem de importante. Prima este IMMAF şi se desfăşoară în Irlanda, pe data de 22 iunie, iar a doua este în Abu Dabi, pe 19 iulie a.c.. Cîrstoiu Mihai Ayan, Dauceanu Alexandru, Dontiu Gabriel, Gherghina Darius şi Odangiu Alexandru se pregătesc în această perioadă la sala „Bombardierului” Ion Pascu, promotorul celei mai mari gale de MMA din România, Heroes. Toţi cei cinci luptători sunt pregătiţi din toate punctele de vedere pentru competiţiile din iunie şi iulie, şi sunt convinşi, ca şi antrenorii şi susţinătorii lor, că vor obţine rezultate remarcabile. Mult succes le urăm şi noi!