AdministratieEveniment

447 de ani de istorie, la Stoileşti! Deputatul Eugen Neaţă, în mijlocul comunităţii de unde a plecat

În week-end-ul trecut, comuna Stoileşti a îmbrăcat haine de sărbătoare. Primarul Florin Ionescu a organizat o nouă ediţie a Zilei Comunei. Programul a fost deosebit. A inclus festivităţi de premiere, pentru cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie şi pentru elevii cu rezultate bune la Evaluarea Naţională, dar şi un spectacol artistic de top, cu artişti îndrăgiţi pe plan judeţean şi naţional. De la sărbătoarea stoileştenilor nu putea lipsi unul dintre fiii satului de seamă, deputatul Eugen Neaţă. A revenit cu bucurie în mijlocul comunităţii sale de suflet, iar la final a făcut şi o descriere a ceea ce înseamnă azi Stoileşti.
”Am copilărit şi mi-am petrecut majoritatea sărbătorilor din adolescenţă şi din tinereţe la Stoileşti. Merg şi acum să-mi vizitez mama şi o bună parte din familie la Stoileşti. Să ajut la biserică şi la primărie – cu tot ceea ce poate face un parlamentar în vremurile de acum – şi să petrec sărbătoarea anuală a comunităţii alături de foştii colegi de şcoală, de prieteni şi de urmaşii lor. An după an. Alături de fiii satului, cum se spune cu ocazia aniversării comunei noastre. Stoileşti are în componenţă cincisprezece sate: Baromireasa, Bârsoiu, Bulagei, Delureni, Geamăna, Giuroiu, Izvoru Rece, Malu, Neţeşti, Obogeni, Stăneşti, Stoileşti, Urşi şi Vlăduleşti. Numele localităţii Stoileşti apare pentru prima dată într-un înscris din 19 iulie 1577, în ultimul an al domniei lui Pătraşcu cel Bun. În urmă cu 447 ani, adică. Geamăna, în 16 octombrie 1652 şi Malu în 4 iulie 1704. V-ar plăcea să-i cunoaşteţi pe oamenii din comuna Stoileşti. Printre ei s-au născut şi au făcut primii ani de şcoală scriitorul Viorel Dianu (n. 1944) şi artiştii plastici Dumitru Verdeş (1936-2022) şi Ion Verdeş (n. 1923), grafician, filosof, sociolog, traducător, publicist şi pedagog, ca să amintesc doar trei dintre contribuţiile localităţii la arta şi la cultura naţională. Toate amintirile din copilăria mea se leagă de locuitorii comunei Stoileşti, de obiceiurile lor şi de viaţa pe care şi-au construit-o în acest spaţiu minunat. Ei sunt cei care duc şi astăzi mai departe şansa comunei Stoileşti de a dura şi de a se înnoi. Iulian Florin Ionescu este primar în comuna Stoileşti. A câştigat alegerile din acest an cu peste 85% dintre voturi! Suntem amândoi social-democraţi şi ne vedem de fiecare dată când merg acasă, la Stoileşti. Îi transmit şi cu acest prilej felicitări pentru încrederea copleşitoare de care se bucură şi care îi confirmă pe deplin munca ultimilor ani şi priceperea de a administra comuna noastră, Stoileşti. La mulţi ani, oameni buni din Stoileşti! La mulţi ani, la aniversarea a 447 de ani de istorie locală şi multă încredere în viitor!”, a transmis parlamentarul Eugen Neaţă.

Articole Similare

Back to top button