Acasă Diverse ”Am 40 de ani de când am venit la Vâlcea. Nu regret...

”Am 40 de ani de când am venit la Vâlcea. Nu regret niciodată că am rămas aici, deși am trecut și prin situații mai puțin plăcute”

7080
0

Mori Torok a scris istorie pentru handbalul românesc și cel vâlcean. Este o legendă vie pentru sportul de la poalele Capelei. Născută la Sf. Gheorghe, fosta mare hanbalistă a devenit vâlceancă încă din anii tinereții. I s-ar fi pus lumea la picioare în orice mare oraș al țării, însă a ales ca Rm. Vâlcea să-i devină casă, familie. Marți, 25 ianuarie, a împlinit 63 de ani. La ceas aniversar, a primit multe mesaje de felicitare, în special din partea apropiaților. S-a bucurat pentru fiecare. În ciuda faptului că a trecut și prin situații mai puțin plăcute, Mori Torok Duca nu regretă că a ales să rămână la Rm. Vâlcea, oraș considerat, timp de mulți ani, capitala handbalului feminin românesc.

Am început să primesc mesaje de felicitare pentru ziua mea încă din 23 ianuarie. Sunt aceiași prieteni, cunoscuți, oameni pe care îi am la suflet și care mă sună de fiecare dată și pe care mă bucur să-i aud. Celor cărora nu le mai sunt pe plac, nu mă mai caută. Am ajuns la o vârstă, dar încă mă simt capabilă și vreau să muncesc. Am fost și rănită, dar îmi văd de treaba mea, ca și până acum. Eu zic că am lăsat loc de «Bună ziua» pe unde am trecut și sunt oameni care încă mă mai respectă. Mulțumesc celor care au stat de vorbă cu mine și mi-au ascultat proiectele și au conștientizat importanța practicării sportului! M-aș bucura să le oferim șansa și copiilor din mediul rural să practice handbal. Am găsit deschidere la Păușești Măglași, la Vlădești, la Dăești. O să încercăm să facem ceva pentru comunitățile de aici, pentru copii, mai ales că se fac niște investiții, vor fi săli de sport. În oraș, am grupa mică, copii de 7-8-9 ani. Facem antrenamente la «Lahovari». Am făcut, o perioadă, la Nr. 9, dar nu am mai putut, a venit pandemia, sala s-a transformat în centru de vaccinare. Am avut mulți sportivi pe HCM Torok, dar din păcate nu am mai putut susține grupele la nivel competițional. Sunt cheltuieli mari și nu ni le-am permis. Noi aveam cotizație 60 de lei. În patru ani, am mai pus 10 lei. E greu așa. Multe din copilele pe care le-am avut au mers la Chimia. Sunt la junioare 2, 3 și 4. Am avut și băieți, am obținut un titlul de vicecampioni naționali cu ei, trei au ajuns mai sus, la Centrele de Excelență. Noi nu am mai putut. Din păcate, e o problemă generalizată la nivel național. Puține cluburi care au echipe de senioare/seniori, în prima ligă, mai investesc în centrele de copii și juniori. Și asta mă întristează. Nu se mai ocupă nimeni de inițiere. La Vâlcea, numai doamna Ciulei a dat zeci de jucătoare care au ajuns sus. Și eu am avut-o ca antrenoare. Acum, ea e la Cluj. Îmi amintesc de generația `85, cu Oana Manea și tot grupul de atunci. Au crescut aici junioare care au ajuns ulterior jucătoare de bază la Națională și care au înregistrat performanțe mari și la nivel de club. A fost o strategie bună. Ca om de sport sufăr mult când văd că se investesc atâția bani în jucătoare din afara țării, multe de mâna a doua. Cristina Neagu le dă clasă la toate. Nu e niciuna mai bună ca ea. Putem sacrifica niște ani și să investim în jucătoare tinere, românce, să le dăm șansa să confirme, să repetăm istoria. Ne plângem că nu avem rezultate, dar nu facem nimic. Asta e situația. Eu voi continua aici să muncesc, să lucrez cu copiii, pentru că asta mă face fericită. Din `95 am început să antrenez. În curând, fac 40 de ani de când sunt la Vâlcea, de când m-a adoptat acest oraș! În 1982 am ajuns în Rm. Vâlcea. Nu regret niciodată că am rămas aici. Mi-a fost bine. Au fost și momente mai puțin plăcute, dar am considerat mereu că un șut în fund e un pas înainte. Chiar mă întrebau prietenii de prin Ardeal, Moldova și alte zone ale țării: cum am reușit să mă adaptez în rândul oltenilor, atât de răi? Mie nu mi s-a părut așa. Mă bucur când mă salută oamenii pe stradă, își aduc aminte de mine. Nu cei tineri, că ei nu au de unde să știe, ci cei care au trăit acele vremuri frumoase ale sportului, handbalului vâlcean. De când am venit aici, handbalul a fost vioara întâi la Vâlcea. Încă există emulație în jurul handbalului și mi-aș dori să nu se piardă”, s-a destăinuit Maria Torok Duca.