Administratie

3 blocuri şi pentru specialişti în sănătate şi educaţie care aleg oraşul Bălceşti

După ce, la finele lunii septembrie, a lansat procedurile de achiziţii pentru construirea unor blocuri nZEB plus pentru tinerii din Bălceşti, investiţie de aproape 8 milioane de lei, zilele acestea, mai exact marţi, pe 14 noiembrie, primarul Constantin Aleca a demarat şi licitaţia pentru realizarea unui număr de 18 locuinţe de serviciu destinate specialiştilor din sănătate şi învăţământ, de care comunitatea sa are mare nevoie. Lucrările sunt estimate la 4 milioane de lei plus TVA şi sunt finanţate prin PNRR. Conform proiectului iniţiat şi promovat de primarul Constantin Aleca, la Bălceşti, vor fi realizate trei blocuri pentru specialişti din sănătate şi educaţie. Fiecare dintre acestea va avea parter, etaj şi mansardă. Clădirile vor avea 11 metri înălţime, iar la parter vor cuprinde: vestibul, casa scării şi câte două apartamente (living, dormitor, hol, bucătărie şi baie). La etaj şi la mansardă, în afara casei scării, vor exista, la fel, câte două apartamente. Fiecare unitate locativă va beneficia de două balcoane. Primarul Aleca a anunţat că firmele interesate de construcţia celor 3 blocuri pot depune oferte până pe 7 decembrie. În ceea ce priveşte licitaţia începută în septembrie – pentru construcţia blocurilor destinate tinerilor, edilul a făcut cunoscut că s-au înscris doi operatori economici, iar propunerile acestora sunt în evaluare.

Articole Similare

Back to top button