Administratie

26 de uliţe din Cernişoara vor fi asfaltate, însumând 8121 metri

În acest an, la Cernişoara se vor încheia lucrările de reabilitare termo-energetică a şcolilor din Armăşeşti şi Mădulari. Vor fi primele cele mai ”verzi” şcoli din judeţ. Primarul Dumitru Ciorîcă a obţinut finanţarea pentru acest mega-proiect. Speră ca din toamnă copiii din comună să-şi poată desfăşura activitatea aici, în cele mai bune condiţii. Există un proiect şi pentru dotări, cu table inteligente şi aparatură modernă, derulat prin Consiliul Judeţean, care ar trebui finalizat, de asemenea, până la finalul anului. În acest moment procesul educaţional se desfăşoară în patru şcoli. După deschiderea celor două modernizate, copiii se vor muta la Armăşeşti şi Mădulari. Corpul A din Cernişoara sat, unde există condiţii foarte bune, va rămâne pentru ”grădinari”.
”Încet-încet, le scoatem la capăt pe toate. Am avut parte de o adevărată provocare pentru susţinerea co-finanţării la proiectul de reabilitare a celor două şcoli, dar până la sfârşitul anului vom reuşi, spun eu, să acoperim partea noastră. Avem o cotă de co-finanţare şi pe Anghel Saligny, însă nu este la fel de mare precum cealaltă. Se ridică la aproape 600.000 lei. Prin acest program ni s-au alocat aproape 3 milioane de euro, pentru modernizarea infrastructurii rutiere şi amenajarea a patru poduri din cele şase pe care ni le-am propus. Ar fi vorba despre 26 de uliţe, însumând 8121 metri. Mai rămâne una, pe care am omis-o, dar o vom asfalta din resurse proprii şi astfel încheiem tot ce înseamnă infrastructură rutieră. Pentru celelelate două poduri vom găsi, la fel, o soluţie, dar nu în acest an, pentru că trebuie întâi să terminăm ce am început. Cele patru poduri prinse pe PNI sunt peste pârâul Cernişoara, două în Cernişoara Sat şi alte două în Mădulari”, a explicat Dumitru Ciorîcă, primarul comunei Cernişoara.

Articole Similare

Back to top button