Liga NationalaHandbal

Vâlcea a pierdut pe terenul campioanei en-titre! Momente de panică în sala Rapid. Kovacevic a leșinat

Handbalistele echipei vâlcene nu au avut prea mult timp să-și plângă în pumni după ratarea calificării în semifinalele EHF European League. Joi, 30 martie, au avut programat un derby în campionatul intern. ”Municipalele” au înfruntat, în deplasare, Rapid București. Singurul rezultat bun, deși întâlneau campioana en-titre, gruparea calificată în sferturile Ligii Campionilor, era victoria. SCM e într-o situație grea în campionatul intern, într-o cursă ce pare imposibilă pentru locul 5, ultimul care ar asigura prezența în viitorul sezon european.

Elevele lui Bent Dahl au început bine confruntarea din Sala Rapid, desfășurată într-o atmosferă fantastică. Glibko a deschis scorul. Oaspetele au făcut primul pas minute bune. În minutul 10 aveau două goluri peste adversar, iar în minutul 12 au mărit ecartul la 3 (scor 5-8). Paradele Dacianei Hosu au dat încredere vâlcencelor. Apoi SCM a primit două goluri în superioritate numerică, fără să înscrie și giuleștencele au ajuns din nou în ”ceafa” adversarelor. La 9-11 în minutul 18, o decizie cel puțin ciudată a arbitrilor a destabilizat SCM. Băcăoanu a fost sancționată cu două minute, deși pe reluări nu s-a sesizat greșeala. Gazdele pierduseră mingea, dar aceasta a revenit în posesia lor. De la 9-11 s-a ajuns la 13-11 și deja revedeam meciurile trecute, când Vâlcea a căzut pradă decăderilor, inconstanței din joc.

În minutul 22, Polman a adus Rapid pe +3: 15-12. Roș-albastrele au avut puterea să revină. Florica a egalat (15-15) în minutul 25. Și repriza s-a încheiat tot la egalitate, scor 17-17. Au fost 30 de minute în care gazdele au avut și două aruncări de la 7 metri ratate, una de Grozav, care a trimis balonul în bară, alta de Fernandez, căreia i s-a opus Daciana Hosu. La gazde printre remarcate s-au aflat trei dintre fostele jucătoare de la poalele Capelei, portarul Diana Ciucă, extrema Marta Lopez și Alicia Fernandez.

În minutul 38, Daciana Hosu ajunsese la 10 parade. Și tabela indica tot egalitate: 22-22. Ce a surprins plăcut, în tabăra Vâlcii, până în minutul 40, a fost că s-a înregistrat o singură greșeală neforțată, o pasă aiurea. Au mai apărut și ”mici” greșeli ale arbitrilor, faze la ”limită”, de pași, judecate în defavoarea Vâlcii, care au apăsat suplimentar pe umerii vâlcencelor.

A fost o repriză intensă, cu parade și situații neașteptate. Când Vâlcea părea la pământ, s-a ridicat, ajutată fiind dintre buturi și de Hosu. A fost unul dintre cele mai bune jocuri din ultima perioadă.

În minutu 54 s-au instalat momente de panică în sala Rapid. Nemulțumită de o decizie a arbitrilor, în repliere, în drumul către banca Vâlcii, Kovacevic a căzut ca secerată din picioare. A leșinat, medicii au intervenit rapid. Din fericire, nu a fost vorba despre ceva foarte grav. Jovana și-a revenit imediat, dar a rămas pe bancă. Probabil a fost vorba despre o suprasolicitare, o consecință a efortului intens depus.

În altă ordine de idei, trei greșeli pe atac ale lui Ianăși, intervențiile Dianei Ciucă, niște decizii la limită ale arbitrilor au condus către un deznodământ defavorabil pentru Vâlcea. De la 33-33 (Fujita a egalat), în minutul 56 s-a ajuns la 36-33. Așadar, victorie pentru Rapid, care rămâne în lupta pentru locul 2 în România.

Chiar dacă a pierdut, SCM a rămas la aceeași distanță de Dunărea Brăila (5 puncte), care nu a reușit nici ea să câștige. Partida dintre Dunărea (locul 5 în Liga Florilor) și Bistrița s-a terminat la scorul de 29-30.

Pentru SCM au punctat, la București: Kovacevic (8), Glibko (6),  Bucur (5), Fujita (4), Klikovac (3), Ianăși (2), Florica (2), Băcăoanu (1), Asanin (1), Hansson (1).

Pentru Rapid au valorificat: Kanor (7 goluri), Polman (5), Grozav (5), Ostase (4), Fernandez (3), Lopez (2), Azenaide (2), Buceschi (2), Badea (2), Korsos (2), Guttierez (1), Kassoma (1).

Asma Elghaoui nu a fost indisponibilă pentru acest derby. La fel nici De Jong, portarul Roch. Următorul meci ale echipei de handbal vâlcene va fi după Paști, în jurul datei de 20 aprilie, în Sala Traian, cu CSM Tg. Jiu.

FOTO: SCM Rm. Vâlcea – Handbal Feminin / Sabin Malisevschi

 

Articole Similare

Back to top button