Politica

Laurențiu Cazan: consumatorii vulnerabili vor primi, pe tot parcursul anului, ajutor de încălzire

Marţi, 07.09.2021, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege pentru protecția socială a consumatorului vulnerabil în ceea ce priveşte energia, pe tot parcursul anului. Potrivit documentului, vor exista modificări legate de ajutorul de încălzire și, ca măsură nouă de protecție socială, va fi introdus suplimentul pentru energie care va fi dat lunar, pe tot parcursul anului.

 

“În ceea ce privește ajutorul de încălzire (cu energie termică în sistem centralizat, cu gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi ori lichizi), plafonul de venit în funcție de care se acordă va fi majorat. Astfel, vor fi ajutate familiile care au un venit de 810 lei (față de 800 de lei, în prezent), pe fiecare membru component. În cazul persoanelor singure, adică al familiilor monoparentale, plafonul de venit va crește la 1.445 lei, de la 1.082, cât este în prezent. Aşadar, acest tip de ajutor va ajunge la familiile care au un venit de până în 810 lei (față de 800 lei, în prezent). Ne vom asigura că cei mai vulnerabili consumatori vor fi ajutați așa cum se cuvine. Cuantumul ajutorului va fi stabilit prin compensare procentuală, care se va aplica unei valori de referință diferențiată în funcție de sistemul de încălzire. Pentru cei cu veniturile cele mai mici, compensarea este de 100 la sută”, a anunţat deputatul PNL Laurenţiu Cazan, unul dintre susţinătorii proiectului. Acesta a menţionat că nivelul ajutorului va fi stabilit prin compensare procentuală, care se va aplica unei valori de referință diferențiată, în funcție de sistemul de încălzire. “Pentru cei cu veniturile cele mai mici, compensarea este de 100 la sută. Cea mai mică compensare va fi de 10 la sută, de aceasta beneficiind familiile și persoanele singure care se află la limita maximă a veniturilor (810 lei, respectiv 1.445 lei). Valoarea de referință, la care se va aplica procentul de compensare cuprins între 10 și 100 la sută, va fi de 250 lei (față de 262 lei, în momentul actual) pentru gaze naturale, 500 lei (240 lei, acum) pentru energie electrică și 80 lei (în prezent, 58 lei, cei cu ajutor social, și 54 lei maximum, restul beneficiarilor) pentru combustibili solizi sau lichizi”, a explicat liberalul. În cazul familiilor și persoanelor singure care au locuințele racordate la sistemul centralizat de termoficare, valoarea de referință se va stabili în limita consumului mediu și în funcție de prețul local al gigacaloriei. Având în vedere acest aspect, harta României va fi împărțită în 3 zone de temperatură (rece, temperată și caldă). Pentru fiecare zonă se va stabili un consum mediu lunar corespunzător lunilor de iarnă și mărimii locuinței (1, 2, 3, 4 sau mai multe camere). Aceste beneficii vor fi resimțite de consumatorii vulnerabili, începând cu septembrie 2022.

Articole Similare

Back to top button