PoliticaAdministratie

2022, unul dintre cei mai buni ani din activitatea parlamentară a deputatului Eugen Neață

Deputatul PSD Eugen Neață a început anul 2023 cu multă energie și încredere că va reuși aibă din nou o activitate productivă pentru comunitatea din care provine și pentru toți românii, în Parlamentul României. Încrederea este alimentată și de reușitele din 2022, unul dintre cei mai buni ani de când a fost desemnat să reprezinte interesele vâlcenilor și nu numai, cu multe propuneri legislative aprobate, de corectare a nedreptăților.

”Anul Nou este, ca toate lucrurile noi, atractiv și plin de speranțe. Anul cel vechi și-a închis porțile mergând în istoria personală a oamenilor care l-au traversat, al comunităților peste care a trecut și al statelor și națiunilor care l-au folosit într-un mod mai mult sau mai puțin inspirat. 2022 mi-a oferit câteva satisfacții profesionale legate de activitatea mea de deputat în Parlamentul României. A început cu finalizarea unor inițiative din trecut care aveau ca subiect trecerea în proprietatea comunităților a pădurilor de pe teritoriul municipiului Râmnicu Vâlcea și al stațiunii Călimănești. Și una și alta dintre cele două localități și-au anunțat cu câțiva ani în urmă intenția de a lua aceste păduri în proprietate de la statul român și de a le amenaja ca parcuri recreative.

M-am implicat atunci în amendarea legilor care făceau imposibil acest proces și mă bucur să văd acum proiectele pe care cei doi primari, Mircia Gutău și Florinel Constantinescu, le au pentru realizarea parcurilor naturale de pe teritoriul localităților păstorite de ei.

Pe parcursul acestui an 2022 am dus și una dintre cele mai sofisticate bătălii parlamentare. Parcă niciodată în trecut nu a fost atâta nevoie de construcția unei susțineri parlamentare atât de complicate cum a fost cea din comisiile prin care a trecut legea pensiilor viagere pentru campionii sportivi internaționali ai României și pentru antrenorii lor. Ce are special această aventură este culoarea politică a celor care au susținut legea inițiată de mine până în pragul votului din plen, bazată în bună măsură pe adversari politici! A fost o mare aventură parlamentară care a izbutit, cum spuneam mai înainte. Și, peste toate acestea și peste multe alte reușite politice și personale s-a așezat în mod solemn vizita pe care am făcut-o în Vietnam în fruntea grupului de parlamentari români, pe care am povestit-o în detaliu pe această pagină.

Anul trecut a fost, pentru mine, unul dintre cei mai reușiți. Parcă niciodată în trecut nu s-au îmbinat atât de spectaculos provocările locale cu cele naționale și cu cele internaționale ca în acest 2022!”, a precizat parlamentarul vâlcean, cu promisiunea că va veni, curând, cu noi vești bune de la București.

Articole Similare

Back to top button