FotbalDiverse

”1973 – Un an cât un veac pentru fotbalul vâlcean” a văzut lumina tiparului. Iulian Meianu lansează volumul de cărți dedicat Chimiei săptămâna viitoare

După trei ani de muncă susținută, cu sute de ore de documentare, Iulian Meianu lansează alte două cărți dedicate sportului românesc. Mai exact, sportului vâlcean și celei mai performante echipe de fotbal din județul nostru: Chimia Rm. Vâlcea. Volumul ”1973 – Un an cât un veac pentru fotbalul vâlcean” va fi lansat joi, 21 noiembrie, de la ora 16.00, la Sala Sporturilor ”Traian” din Rm. Vâlcea. Autorul se așteaptă ca la acest eveniment să fie prezenți toți cei care l-au ajutat cu informații, poze și documente, foștii fotbaliști ai Chimiei, dar și iubitori ai fotbalului vâlcean. Cărțile sunt tipărite în ediție limitată (100 de exemplare). Nu se găsesc în librării, ci doar la autorul acestora. Prețul pentru ambele cărți este de 50 lei.

”În urmă cu trei ani a luat naștere această idee, de a scrie o carte dedicată Chimiei. Tocmai lansasem una despre Universitatea Craiova. Am avut o discuție cu domnul Constantin Pintilie, care m-a întrebat dacă nu aș vrea să fac același lucru și despre Chimia. Am trăit nostalgia anilor 80 în Zăvoi, la a doua promovare în Divizia A. Era o emulație de nedescris. O mare de oameni se îmbulzeau la bilete pentru a intra pe stadion. Meciurile se disputau cu casa închisă. Chiar dacă sunt acum suporterul altei echipei, a rămas nostalgia acelor vremuri când se vorbea despre generația lui Iancu Carabageac de la Vâlcea ca despre una de excepție a fotbalului românesc. Am mai scris o carte despre Forestierul Băbeni. A fost prima publicație dedicată unei echipe de fotbal vâlcene. Am ajuns acum la șase cărți publicate (încă două despre Universitatea Craiova, iar alta – Craiova, moștenirea fotbalistică, cu 1000 de biografii). E o pasiune. Costurile legate de publicarea acestor cărți sunt suportate din propriul buzunar. Prețul lor nu acoperă cheltuielile, deci nu e o afacere. După discuția avută cu domnul Pintilie, am început să mă documentez. Fostul fotbalist Ion Crăciun m-a ajutat să dezleg ițele anilor 50-60. Nu aveam foarte multe informații despre acea perioadă. M-au mai sprijinit Ioan Micu, Gabriel Blaj, Rafail Valeriu, Romeo Ionescu (profesor statistician), Gabriel Mangalagiu, apoi Dănuț Omeag, Gică Nuțescu, fiul antrenorului Gheorghe Nuțescu, un om deosebit, o adevărată «enciclopedie» a fotbalului românesc, care mi-a pus la dispoziție, dezinteresat, fără să ceară nimic în schimb, la fel ca toți ceilalți dealtfel, un troller plin cu documente. De asemenea, Lorena Preda, fiica fundașului central Marian Preda, mi-a oferit fotografii din albumul de familie, legitimații și alte documente. La identificarea celor din poze m-au ajutat domnii Ciobanu, Pintilie, Teleșpan. Iar pentru obținerea locației unde va avea loc lansarea cărților s-au implicat Cătălin Buși, Adrian Comănescu, Jean Turmacu și Marius Țuca. Sper să nu uit pe cineva”, a spus Iulian Meianu.

Autorul cărților ”1973 – Un an cât un veac pentru fotbalul vâlcean” și-ar fi dorit să lanseze volumul pe 23 sau 24 iunie, când s-au împlinit 45 de ani de când Chimia învingea cu scorul de 2-0 formația Șoimii Sibiu și promova în Divizia A, însă din motive independente de voința sa, nu s-a putut acest lucru. La evenimentul de joi sunt așteptați, așadar, Ciobanu, Pintilie, Teleșpan, Gică Nuțescu, Ghițulescu, Gojgaru, Șutru, Gheorghe Constantin, Titel Treschin, Ion Crăciunescu, Iancu Carabageac și mulți alții. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button