Fără categorieAlte sporturi

1500 de vâlceni au participat la Cupa PD-L

vlascu ajspt cupa pdlMiercuri, 6 iunie, pe terenul sintetic din cadrul CSM Rm. Vâlcea, s-au terminat meciurile Cupei PD-L la fotbal. În sferturile competiţiei organizate de Asociaţia Judeţeană Sportul Pentru Toţi s-au înregistrat următoarele rezultate: FloriStar – Mylush Design 3-1, McDonald’s – Vadova 3-5, Iancris – CS Cozia 4-2 şi Tourimex – MarinaSport 3-3 (după executarea loviturilor libere, 5-6). Potrivit preşedintelui AJSPT Vâlcea, Constantin Vlaşcu, în semifinală, FloriStar a învins Iancris cu scorul de 3-2, iar Vadova s-a impus în faţa fotbaliştilor de la MarinaSport cu 5-4. Gruparea celor de la Iancris (locul 4) a pierdut şi confruntarea din finala mică la o diferenţă de două puncte, MarinaSport (locul 3) reuşind să câştige cu 4-2. După finala mare, FloriStar (locul 1) a fost echipa care a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, după ce a obţinut o nouă victorie cu 4-1 în faţa sportivilor de la Vadova (locul 2). Constantin Vlaşcu a afirmat că primele patru formaţii au fost răsplătite cu echipamente sportive, cupe şi medalii. De asemenea, AJSPT le-a acordat premii de fairplay jucătorilor Marius Moţ, de la Vadova şi Silviu Monea, de la FloriStar.
„A fost o acţiune reuşită, la a cărei finală au venit primarul Romeo Rădulescu şi viceprimarul Cosmin Constantinescu, alături de aproximativ 200 de spectatori. În total, la această competiţie, au participat 96 echipe şi în jur de 1500 fotbalişti amatori”, ne-a declarat Constantin Vlaşcu, preşedintele AJSPT Vâlcea. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button