10 kilometri de drumuri agricole din Păuşeşti-Otăsău ar putea fi modernizate
Chiar dacă proiectul integrat pe Măsura 3.2.2 nu a fost declarat eligibil, autorităţile locale din Păuşeşti-Otăsău speră să primească finanţare pe alte programe. „Din păcate, proiectul integrat pe Măsura 3.2.2 nu a fost declarat eligibil, aşa că lucrările pe care am intenţionat să le efectuăm le-am încorporat în alte proiecte, documentaţia fiind depusă recent pe Ministerul Turismului. Avem în vedere extinderea alimentării cu apă, înfiinţarea reţelei de canalizare, modernizarea unor drumuri săteşti, a unei case de cultură, precum şi construirea unei baze sportive, pe care vrem însă s-o punem la punct cu fonduri de la bugetul local”, a menţionat primarul Gheorghe Pârvulescu. Alesul local din Păuşeşti-Otăsău spune că, în sesiunea din luna mai, va depune şi un proiect pe Măsura 1.2.5, pentru modernizarea a 11 drumuri agricole, care deservesc exploataţii de peste 800 de hectare. În total, va fi vorba de reabilitarea a 10 kilometri, valoarea investiţiei ridicându-se la suma de 1 milion de euro. (N.C.)