Liga Nationala

10 din 10 pentru Oltchim

• trupa antrenată de Radu Voina şi Aurelian Roşca a bifat un nou succes în Liga Naţională
• miercuri, 13 ianuarie, campioanele României s-au impus în faţa echipei HC Zalău (36-24)

Oltchim Rm. Vâlcea a depăşit cu brio şi cel de-al zecelea val în Liga Naţională, după ce a învins fără probleme deosebite pe HC Zalău, într-un meci care s-a disputat miercuri, 13 ianuarie, în Sala Traian. Beneficiind de o conjunctură favorabilă a rezultatelor din etapa a 9-a, echipa ardeleană ocupa, înaintea partidei de la Rm. Vâlcea, locul secund în clasament. Tocmai de aceea, pentru că se înfruntau primele două echipe din campionatul intern, s-a spus că meciul seamănă cu un derbi. N-a fost însă nici pe departe aşa, diferenţa de valoare dintre componentele celor două echipe fiind favorabilă grupării vâlcene.
 
Tadici, ca un „mieluşel” pe banca tehnică

Deşi, dacă e să ţinem cont de scorul final consemnat (36-24), ar putea părea că Oltchim Rm. Vâlcea a avut un meci uşor, lucrurile nu au stat însă deloc aşa. HC Zalău s-a predat greu, ba chiar a şi oferit, în multe momente, o replică pe măsura multiplei campioane a României. Cu Sorin Rădulescu pe post de antrenor, adevăratul căpitan fiind însă tot Gheorghe Tadici, care a luat loc pe banca tehnică a Zalăului doar ca manager, ardelencele au produs destule clipe amare vâlcencelor. Adesea chiar spre stupefacţia tehnicianului Radu Voina, care nu înţelegea cum nişte jucătoare simple (media de vârstă a Zalăului fiind de doar 22 de ani!) se ţineau scai de mult mai galonatele eleve ale sale. N-a fost nevoie decât de o Adina Holhoş în zi de graţie (9 goluri marcate), precum şi de o agresivitate demnă de cea a lui Gheorghe Tadici, pentru a pune beţe-n roate Oltchim-ului!  
Campioanele României s-au desprins pe tabela de marcaj abia spre finalul primei reprize, atunci când au profitat de unele bâlbâieli în atac ale ardelencelor, şi au punctat rapid pe contraatac. La pauză, Oltchim avea cinci goluri în plus (21-16), avantaj care nu l-a mulţumit deloc pe Radu Voina, parcă mai motivat ca niciodată să-şi zdrobească rivalul de pe banca tehnică a Zalăului la o diferenţă cât mai mare de scor. Poate tocmai de aceea, Voina s-a şi agitat mai mult decât era normal pentru un simplu meci de Liga Naţională, chiar dacă, probabil, Oltchim nu ar fi pierdut nici dacă ar fi jucat o repriză întreagă în inferioritate numerică.

Vâlcencele şi-au făcut norma: victorie la peste 10 goluri

Lucrurile s-au reglat în al doilea mitan, atunci când vâlcencele s-au comportat din ce în ce mai bine în defensivă, poate şi pentru că tinerele handbaliste din Zalău au resimţit o uşoară stare de oboseală. Echipa ardeleană nu a mai înscris decât de opt ori în cele 30 de minute, în timp ce Oltchim a marcat de 15 ori, astfel că diferenţa s-a mărit considerabil şi a consfinţit o victorie la 12 goluri a campioanei României (36-24). Talida Tolnai a avut intervenţii excelente între buturi (12 la număr), iar Ramona Maier (11 goluri) şi Ionela Stanca (6 goluri) au fost din nou neiertătoare pe contraatac, astfel că de ce s-a temut, Tadici tot nu a scăpat: a pierdut la un scor drastic în faţa Oltchim-ului, echipă pe care a antrenat-o, cu destule succese, timp de doi ani!

Au marcat pentru echipa vâlceană: Ramona Maier (11 goluri), Ionela Stanca (6), Anastasiya Pidpalova (5), Adriana Nechita (3), Patricia Vizitiu (2), Gabriella Szucs (2), Oana Manea (2), Roxana Gatzel-Han (2), Iulia Puşcaşu (1), Olga Vaschuk (1) şi Valeria Beşe (1).

Gheorghe Tadici: „E greu să depăşeşti un Mercedes cu o bicicletă!”

 „E greu să depăşeşti un Mercedes cu o bicicletă! S-a văzut clar diferenţa de valoare şi de experienţă dintre cele două echipe”, s-a mulţumit să declare Gheorghe Tadici la final. De partea cealaltă, Radu Voina a oferit un răspuns oarecum ironic la adresa adversarului său de pe banca tehnică a Zalăului, redevenit principalul rival la cârma primei reprezentative: „Astăzi s-au înfruntat echipele clasate pe primele două locuri în Liga Naţională. Teoretic trebuia să fie un derbi. Practic astfel de meciuri pe noi nu ne ajută prea mult în vederea pregătirii partidelor din Liga Campionilor. Se vede clar valoarea slabă a campionatului intern”.
Graţie victoriei obţinute, Oltchim Rm. Vâlcea s-a distanţat la şase puncte faţă de locul secund în ierarhia Ligii Naţionale, după desfăşurarea primelor 10 etape din acest sezon. În aceste condiţii, nu mai există nicio îndoială că şi titlul cu numărul 16 va poposi, în luna mai, în vitrina multiplei campioane a României. Pentru HC Zalău, eşecul din Sala Traian a contat enorm, echipa ardeleană coborând în prezent până pe locul 6.

Voina – contestat, Tadici – ovaţionat

• conflictul dintre „Brigada Zăvoi” şi antrenorul Oltchim-ului a continuat şi la meciul cu HC Zalău

Conflictul dintre antrenorul Radu Voina şi galeria echipei vâlcene a continuat şi pe parcursul meciului cu HC Zalău de săptămâna trecută. „Brigada Zăvoi” i-a contestat din nou prezenţa pe banca tehnică a Oltchim-ului, a scandat împotriva sa, spre nedumerirea oficialilor clubului vâlcean, care nu înţeleg de unde vine această adversitate. Acum însă, a apărut şi un „element nou” în acest „război”: unii dintre spectatorii veniţi să urmărească partida cu HC Zalău i-au apostrofat pe membrii „Brigăzii Zăvoi” pentru că scandează împotriva antrenorului Radu Voina.
Parcă pentru a pune şi mai mult „gaz pe foc”, cum se spune, Voina i-a ironizat iarăşi, la finalul confruntării, pe suporterii potrivnici. „Sunt 15-20 de concetăţeni mai democraţi, în spatele cărora probabil se află altcineva, dar ei nu pot fi confundaţi cu restul suporterilor adevăraţi. Vâlcea şi fetele nu merită asta, dar viaţa merge înainte şi, în timp, totul va reintra în normal”, a declarat Voina.

„Am fost aplaudat pentru că la Vâlcea am făcut performanţă”

De partea cealaltă, Gheorghe Tadici s-a bucurat de simpatia galeriei vâlcene, care l-a aplaudat şi i-a scandat numele. La finalul partidei, antrenorul zălăuan a declarat: „Între noi este vorba de respect reciproc. Suporterii m-au aplaudat pentru că la Vâlcea am făcut performanţă. I-am aplaudat şi eu pentru că în cele două sezoane în care am antrenat Oltchim-ul galeria m-a ajutat mult pe mine, dar şi echipa. Le mulţumesc pentru primirea pe care mi-au făcut-o”.
Altfel, Tadici nu a exclus posibilitatea de a mai antrena cândva campioana României: „Am învăţat în această viaţă că nu este bine să spui niciodată. Nu se ştie ce ne rezervă viitorul. Acum sunt însă la Zalău, unde există o echipă tânără, care probabil abia peste doi ani va putea pune probleme în campionat. Cât priveşte Oltchim-ul, cred că această echipă poate juca finala Ligii Campionilor”.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button