Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Liga Nationala

„Memorialul Constantin Tită”, la prima ediţie

* meciurile din această competiţie se dispută luni şi marţi, 28-29 decembrie, în Sala Traian 

Luni şi marţi, 28-29 decembrie, imediat după ce românii vor sărbători Crăciunul, conducerea Clubului Sportiv Oltchim, împreună cu DSJ Vâlcea şi Asociaţia Judeţeană de Handbal, vor organiza un interesant turneu amical, dedicat memoriei lui Constantin Tită. Aşa cum se cunoaşte, „Generalul” s-a numărat mereu printre susţinătorii echipei Oltchim, pentru care s-a bucurat la fiecare victorie şi a suferit atunci când favoritele sale pierdeau. La prima ediţie a „Memorialului Constantin Tită” iubitorii handbalului din Rm. Vâlcea vor putea urmări la lucru, alături de Oltchim, alte trei grupări din Liga Naţională: HCM Baia Mare, Tomis Constanţa şi Universitatea Reşiţa. În condiţiile în care jucătoarele de bază din lotul campioanei României vor face deplasarea cu „principalul” Radu Voina la Cluj-Napoca, pentru meciul restanţă cu „U” Jolidon, la turneul amical din Sala Traian de pregătirea echipei vâlcene se va ocupa „secundul” Aurelian Roşca. 

„Memorialul Constantin Tită” / Ediţia I

Rm. Vâlcea, Sala Traian / 28-29 decembrie 2009 

Programul meciurilor:

* Luni, 28 decembrie

Ora 09.30: Tomis Constanţa – HCM Baia Mare                __-__

Ora 11.30: Oltchim Rm. Vâlcea – Univ. Reşiţa               __-__

Ora 17.00: Tomis Constanţa – Univ. Reşiţa                             __-__

Ora 19.00: Oltchim Rm. Vâlcea – HCM Baia Mare                    __-__

* Marţi, 29 decembrie

Ora 09.30: HCM Baia Mare – Univ. Reşiţa                          __-__

Ora 11.30: Oltchim Rm. Vâlcea – Tomis Constanţa                    __-__

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button