Editorial

„Farmecul vieţii” – Rapid, încinge campionatul!

Duminică seara Poli Timişoara a suferit în Giuleşti prima înfrângere în campionat după 27 de etape. La sfârşitul meciului timişorenii nu erau prea supăraţi pentru înfrângere şi pierderea locului 1, pentru că ei jucau tot timpul sub presiune. Presiunea de a nu pierde meciuri, fiind singura neînvinsă din campionat şi una dintre puţinele echipe neînvinse în Europa. Probabil că datorită crispării de a nu pierde meciuri, Timişoara a făcut atât de multe egaluri (13!) în cele 26 de meciuri jucate până duminică seara. O dată cu prima înfrângere este posibil să apară descătuşarea psihică a jucătorilor şi aceştia să aibă o cu totul altă evoluţie în meciurile care au mai rămas de disputat până la finalul stagiunii.
Părerea unanimă după meciul din Giuleşti a fost că Rapid a învins meritat, ajutând (indirect) Oţelul din Galaţi să rămână pe primul loc. Cu această victorie Rapidul ia o opţiune serioasă în lupta pentru Europa League, Şumudică primind o gură de oxigen importantă în disputa încordată cu patronul. L-am văzut pe George Copos dansând la golul 3 al Rapidului, aşa cum o făcea el acum câţiva ani când Rapidul se bătea la titlu şi ajungea în sferturile Cupei UEFA. La sfârşitul meciului cu Poli declaraţiile sale au fost extrem de optimiste chiar cu privire la titlu, deşi distanţa faţă de primul loc este destul de mare – 8 puncte.
Marea beneficiară a etapei a 27-a ar putea fi FC Vaslui, dacă în această seară (n.r. luni seara) va reuşi să învingă Gaz Metan-ul din Mediaş, într-un meci greu, cu mare încărcătură psihică pentru oamenii lui Porumboiu. Porumboiu care este mai aproape ca niciodată de realizarea visului oricărui investitor adevărat din fotbal: Liga Campionilor!
Şi, pentru că se aproprie marele derby al campionatului Steaua – Dinamo, câteva cuvinte şi despre cele două. Steaua a reuşit (cu noroc!) 6 puncte în ultimele două etape şi speră din nou la titlu. Eroul celor două meciuri a fost brazilianul Maicon care a înscris golul victoriei cu liderul Oţelul miercuri seară, iar duminică prin dubla din Regie a întors rezultatul meciului cu Sportul, „ajutat” la greu de portarul şi apărarea studenţilor. Dinamo, după „curăţenia de iarnă” atunci când s-a despărţit de 10 (!) jucători a încercat un alt parcurs în aceasta primăvară, dar lipsită de aportul fanilor, cu un antrenor depăşit de situaţie şi de vremuri, cu o conducere administrativă care nu ştie ce vrea, s-ar putea să nu prindă nici Europa League, dacă nu câştigă Cupa. Cupă care ne-ar putea propune după 21 de ani o finală Steaua – Dinamo, în varianta că Braşovul (mai ales!) şi Bistriţa vor fi de acord.

Dan Cătălin SĂRARU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button