Liga IV

„Vreau să alcătuiesc o echipă căreia să nu-i stea nimeni în cale”

* antrenorul Bogdan Mihalache tatonează terenul, în ideea de a transfera la Hidroelectra spuma fotbalului vâlcean

Week-end-ul precedent, ASA Hidroelectra Rm. Vâlcea a disputat, pe teren propriu, un meci de verificare, în compania echipei de Liga a V-a, Ştiinţa Laloşu, finanţată de Cornel Ciobanu, principal distribuitor de articole vestimentare sportive din judeţ. Întâlnirea a ţinut doar 60 de minute, iar cu acest prilej antrenorul Bogdan Mihalache a introdus pe gazon toţi jucătorii pe care-i are în probe. Astfel, în prima parte a confruntării, au jucat: Zărnescu – Alin Bucei, Oanţă,Adi Glăvan, Vali Popa, Radu Rusescu, Adi Blăjan, Viorel Popescu, Chiriţă, Adi Olaru, Edi Popa. În cel de-al doilea mitan, au evoluat: Neagoe – Petre, Laurenţiu Nicolaescu, Bogdan Pântea, I. Ştefan, Pană, Mitrache, Oanţă, Bogdan Bălan (Voinţa Orleşti), Stanciu şi Savu.
O bună parte dintre jucătorii folosiţi în această partidă s-au remarcat pozitiv pe perioada cât au evoluat la Liga a III-a sau a IV-a. „După ce vom încheia transferurile, vor avea un lot de 25 de jucători. Planul meu este acela de a construi o echipă bazată pe tineri, de viitor, care să lupte la câştigarea campionatului şi să dispute un meci pentru promovare în Liga a III-a. După părerea mea, suntem îndreptăţiţi să promovăm, mai ales că baza sportivă pe care evoluăm are poate cea mai bună infrastructură din judeţ. Nu vreau să ne stea nimeni în cale în lupta pentru titlu. O să transfer zilele astea doi dintre cei mai buni jucători vâlceni ai momentului, unul dintre ei evoluând chiar pentru o echipă din Bucureşti”, ne-a spus Bogdan Mihalache.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button