Liga III

„Tiki-Taka Barcelona” i-a ridicat în picioare pe suporterii „alb-verzilor”

Damila Măciuca – FC Cisnădie 5-2

Runda precedentă, Damila Măciuca a practicat unul dintre cele mai bune jocuri ale sale din acest sezon, învingând cu scorul de 5-2 pe FC Cisnădie. După rezultatul de pe teren propriu, dar şi graţiei celorlalte scoruri ale etapei, „alb-verzii” lui Erik Lincar şi-a majorat avantajul din clasament la şase puncte faţă de locul secund, deţinut, în continuare de Minerul Motru. Trupa prezidată de Lucian Munteanu mai are de depăşit două obstacole majore: FC Caracal şi Pandurii II Tg. Jiu. Marian Postescu şi compania vor disputa ambele jocuri în deplasare, în următoarele două runde.

Posteucă şi Codin au înscris două eurogoluri

În partida disputată contra formaţiei sibiene, FC Cisnădie, vâlcenii au deschis scorul, prin Adrian Codin, care a marcat un eurogol, în vinclu, de la 25 de metri de poarta adversă, precum o făcea Gheorghe Hagi, la Mondialul din ‘94. Nu peste mult timp, fundaşul central Ionuţ Stoica a majorat avantajul pe tabelă, pentru ca, mai apoi, să vină rândul adversarilor să puncteze (2-1). Bogdan Geantă a fost autorul golului cu numărul 3, după care FC Cisnădie „a mai înţepat” o dată (3-2). La acest scor, jocul sportivilor pregătiţi de Erik Lincar a început „să meargă aţă”. Marian Posteuscă a ridicat spectatorii în picioare, printr-un gol înscris de la jumătatea terenului, cu boltă, peste goalkeeper-ul advers. Ultimul care şi-a trecut numele pe lista marcatorilor a fost Daniel Iancu (5-2).

Ion Crăciunescu a fost impresionat de jocul Damilei

Printre oamenii cu greutate prezenţi la meciul FC Damila – FC Cisnădie s-au numărat preşedintele CCA, Ion Crăciunescu şi tehnicianul formaţiei din Zăvoi, Alin Artimon. Şeful arbitrilor din România a fost plăcut impresionat de jocul vâlcenilor, declarându-le oficialilor de la Damila că echipă poate rezista fără probleme nivelul eşalonului secund. „De mult timp n-am mai văzut un gol aşa frumos precum cel înscris de Codin. E o plăcere să vezi echipe care joacă aşa frumos în Liga a III-a”, a spus Ion Crăciunescu, după meciul de la Măciuca.

Bogdan Medrea, director sportiv: „A fost senzaţional când toată lumea din tribune a început să ne aplaude”

De la meci la meci, Damila demonstrează că are capacitatea tehnică de a ocupa un loc onorabil în Liga a II-a. Pasele succesive, fazele de poartă „desenate” şi posesia superioară balonului sunt doar câteva din atributele care definesc echipa devenită în scurt timp una dintre cele mai bune ale eşalonului al treilea. „Toată lumea ne-a aplaudat la meciul cu FC Cisnădie. Am jucat de-a dreptul excelent, un fel tiki-taka Barcelona, păstrând proporţiile comparaţiei, bineînţeles. La un moment dat, am numărat 15 pase succesive în jocul nostru, reuşind să ne derutăm adversarul. Toţi ne felicită pentru ceea ce am reuşim să realizăm la Măciuca. Sper să o ţinem tot aşa şi să câştigăm maximum de puncte până la sfârşitul sezonului”, ne-a spus directorul sportiv Bogdan Medrea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button