„Chimistele”, surclasate din nou de campioana Ungariei
* Oltchim a ocupat locul 2 la întrecerea de la Schmelz
La distanţă de doar câteva zile de prima înfrângere, Oltchim a suferit din nou un eşec. Echipa care a surclasat campioana României a fost aceeaşi: ETO Gyor. Cu gândul la Liga Campionilor, unguroaicele par a se fi abonat la trofeele puse în joc pentru puternicele turnee amicale programate în această vară pe plan european. După ce s-a impus în întrecerea de la Siofok, acolo unde Oltchim a obţinut doar locul 3, Gyor a reuşit să câştige şi competiţia din Germania, de la Schmelz, ce s-a desfăşurat între 19 şi 21 august şi care a reunit la start, alături de campioanele din Ungaria şi România, echipele Thuriger, Byasen Trondheim, Metz şi Bayer Leverkusen. Handbalistele pregătite de Radu Voina au obţinut două victorii la Sparkassen Ladies Cup (28-26 cu Thuringer, 24-15 cu Bayer Leverkusen) şi un egal (23-23 cu Byasen) şi astfel au ajuns în finala turneului. Acolo li s-a opus din nou Gyor, care de această dată s-a impus în faţa grupării vâlcene cu scorul de 23-21. Tot Gyor a dat şi cel mai bun portar al competiţiei. Katalin Palinger a fost premiată pentru prestaţia de la întrecerea din Germania. Oltchim s-a mulţumit cu trofeul acordat turcoaicei Yeliz Ozel, desemnată cea mai bună jucătoarea de la Sparkassen Ladies Cup. (S.S.)