Social

Zeci de case din Alunu s-au crăpat

• din cauza stării dezastruoase a DJ 605 C şi DJ 676 D

Primarul Cristian Birăruţi a primit, până acum, zeci de plângeri de la locuitorii din Alunu. Aceştia sunt revoltaţi că, din cauza stării dezastruoase a DJ 605 C şi DJ 676 D, în zidurile caselor au apărut fisuri. „Ei au citit în presă că, printre proiectele depuse de Consiliul Judeţean Vâlcea, de modernizare a drumurilor judeţene, nu se numără şi DJ 605 C şi DJ 676 D. În fiecare zi, mă întreabă dacă am rezolvat ceva în acest sens. Asfaltarea acestor două drumuri, pe o lungime de 10 kilometri, ar prelua din şocul tranzitului camioanelor de mare tonaj, iar casele nu ar mai fi afectate. În plus, şanţurile nu au mai fost decolmatate de mult timp de CJV, iar riscul inundaţiilor era mare. A trebuit să intervenim noi, cu forţe proprii, deşi nu era în atribuţia noastră. Sper să se rezolve această problemă, deoarece locuitorii m-au anunţat că, în disperare, vor face proteste chiar şi în stradă”, a declarat primarul Cristian Birăruţi. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button