Volei

Voleibalistul vâlcean Robert Saroşi, aproape de o promovare istorică în Premier League


  • cu echipa de volei a Colegiului Imperial din Londra, unde este student

Robert Saroşi este unul dintre cei mai buni voleibalişti care au evoluat pentru Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”. Vara trecută, acesta a absolvit prestigiosul liceu vâlcean, iar în prezent este student la Colegiul Imperial din Londra, la Facultatea de Aeronautică. În Marea Britanie, el îşi continuă cu succes şi activitatea sportivă. Întors în ţară pentru o lună, Robert Saroşi ne-a explicat cum s-a acomodat în Anglia şi s-a referit la competiţiile la care a participat cu echipa de volei a universităţii.

„Am fost inclus de la început în echipa de bază, deşi eram cel mai tânăr jucător din lot!”

Îa primul sezon ca voleibalist în Anglia, vâlceanul şi-a trecut deja în palmares un trofeu important cu echipa Colegiului Imperial din Londra. Este vorba de BUCS Trophy, iar în plus are şanse mari să acceadă şi în Premier League, întrecerea supremă universitară de volei din Marea Britanie. „Ca şi în România, joc ridicător, colegul meu pe acest post fiind un chinez. În echipă, sunt jucători din mai multe ţări. Practic, doar doi sunt englezi, restul fiind italieni, francezi, belgieni, spanioli etc. În general, însă, la această universitate, cam 40 la sută sunt englezi, iar ceilalţi privin de pe toate continentele”, a menţionat Saroşi.
„Când m-am dus acolo, aveam de gând să fac volei, dar nu ştiam că acest sport chiar e important pentru facultate. Ştiam că universitatea respectivă are un club de volei, dar nu eram sigur că e ceva serios şi că voi putea să joc într-o echipă adevărată. Chiar în prima săptămână când am mers la facultate, am mers la standul echipei de volei. M-am întâlnit cu căpitanul acestei formaţii, căruia i-am spus că am jucat volei mulţi ani în România. A fost foarte fericit când m-a văzut, mai ales că eram ridicător, un post pe care nu prea mai sunt jucători. Aşadar, m-am potrivit perfect pe ce avea nevoie şi am participat apoi la un trial. Clubul de volei al universităţii e împărţit pe trei categorii de experienţă. Una este de începători (în care studenţii practică voleiul pentru prima oară), alta e de intermediari (în care se joacă în echipe mixte, fete şi băieţi). În plus, mai e echipa de avansaţi, pentru care au venit la acel trial 50 de jucători, din care au fost selectaţi vreo 20. Am fost inclus de la început în lotul de bază! Echipa nu e alcătuită pe vârste, sunt şi jucători mai mari cu 5-6 ani decât mine! Ei sunt doctoranzi, cercetători etc, deci sunt afliaţi universităţii şi pot să joace volei”, a afirmat Robert Saroşi. „Din cei 20 de jucători selectaţi toamna trecută la trial, doar vreo 6-7 mai fac parte acum din prima echipă. Ceilalţi sunt din anii mai mari sau doctoranzi, iar unul e cercetător, de 22-24 de ani fiecare. Eu sunt cel mai tânăr din echipă, următorul jucător fiind cu două luni mai mare decât mine! Culmea!, doi dintre colegii de echipă sunt chiar la acelaşi curs cu mine, la aeronautică, o coincidenţă foarte plăcută.

„Am câştigat Division One şi avem şansa să urcăm în Premier League, dacă vom trece de play-off”

Voleibalistul de la CNMB s-a referit în continuare şi la competiţiile din Anglia. „Liga în care am evoluat se numeşte BUCS (British Universities and Colleges of Sport), Liga de Sport a Universităţilor şi Liceelor din Marea Britanie. Aceasta e împărţită pe 4 eşaloane, cel mai important fiind Premier League, după care urmează Diviziile 1, 2 şi 3. Colegiul Imperial din Londra a evoluat anul acesta în Division One. „În BUCS, sunt foarte multe grupe regionale, deoarece competiţia acoperă toată Marea Britanie, adică Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. La sfârşitul sezonului, cine termină pe locul 1 obţine şi dreptul de a face saltul în divizia superioară. Din grupa noastră au făcut parte echipe din Londra, precum şi din oraşe apropiate, de la 40-50 de kilometri de Capitală”, a precizat Saroşi.
„Am terminat pe locul 1 în divizia noastră, aşa că avem şansa să ne calificăm în Premier League, dacă vom trece de play-off. Va fi extraordinar dacă vom promova, deşi există riscul să nu câştigăm multe meciuri, ulterior, în Premier League. Acolo, e un nivel foarte înalt, pentru că universităţile reprezentate sunt din rândul celor care oferă burse sportive. Adică, sunt alcătuite doar din jucători profesionişti de volei de pe toate continentele, unii făcând parte chiar din naţionalele ţărilor din care provin. La noi, la Colegiul Imperial din Londra, doar un singur jucător face parte dintr-o naţională, el fiind component al lotului de volei pe plajă al Angliei. Este vorba de un spaniol care are şi cetăţenie britanică. E de aceeaşi vârstă cu mine, în primul an”, a conchis Robert Saroşi. (N.C.)

Articole Similare

One Comment

  1. Multumim antrenorilor lui Robert, domnilor profesori Dinu Dumitrascu si Marius Margarit si intregii catedre de volei a Colegiului National Mircea cel Batran!
    A fost o oportunitate si o onoare sa fim formati si indrumati de acesti dascali minunati.

    Multumim deasemenea realizatorului acestui reportaj pentru profesionalism si implicare.

    Loredana Sarosi

Lasă un răspuns

Back to top button