Liga III

Vineri, la Voluntari, Flacăra Horezu şi-a propus să obţină un nou rezultat pozitiv în Liga a III-a

La finele săptămânii, Flacăra Horezu va disputa un nou meci în Liga a III-a. De această dată, echipa din Treapt va evolua în deplasare, pe terenul echipei FC Voluntari 2. Duelul va avea loc vineri, 12 octombrie, de la ora 15.00. Horezenii nu se tem deloc de faptul că formaţia ilfoveană este „satelitul” unei grupări de Liga I şi spun că vor încerca să obţină un nou rezultat pozitiv, care să-i menţină în prima jumătate a clasamentului.
„Ne aşteaptă un meci foarte greu la Voluntari, deoarece vom întâlni, din nou, o echipă bună, de prima jumătate a clasamentului, care a strâns multe puncte în acest sezon. Am început să ne gândim la următorul nostru adversar încă de luni, după victoria cu FC „U” Craiova. I-am studiat foarte bine pe ilfoveni, astfel încât să nu avem surprize, obiectivul fiind acela de a obţine încă un rezultat pozitiv în Liga a III-a! Din fericire, toţi fotbaliştii din lot sunt apţi de joc, nu avem nici accidentaţi, nici suspendaţi”, ne-a declarat Adi Popa, antrenorul-jucător al echipei din Treapt.
Aşa cum se cunoaşte, după primele şapte runde ale sezonului, Flacăra Horezu se află pe locul 6 în Seria a III-a, cu 14 puncte. Adversara fotbaliştilor din Treapt din această etapă, FC Voluntari 2, ocupă poziţia următoare (7), cu un punct mai puţin în cont. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button