EconomieDiverse

Vineri, Euromarket deschide un nou magazin, la Drăgoeşti. Copiii vor primi cadouri

Vineri, pe 16 martie, Euromarket va deschide un nou magazin, de această dată în comuna Drăgoeşti. Conducerea companiei a pus la bătaie numeroase surprize pentru clienţi. Pe lângă promoţiile mult aşteptate la sute de produse, toţi copiii vor primi cadouri. „Aşa cum v-am obişnuit, compania Euromarket vine în întâmpinarea clienţilor cu oferte foarte bune, menite să satisfacă publicul larg. Vinerea aceasta, la Drăgoeşti, vom avea multe preţuri de producător. Aici, veţi găsi o gamă variată de produse alimentare, menaj şi industriale. Preţuri imbatabile veţi putea găsi la zahăr bod (1,99 lei kilogramul), ulei (3,59 lei litrul), pulpe bax 10 kg (49,95 lei kg), cozonacul casei (3,99 lei, 500 de grame)”, a transmis conducerea companiei Euromarket. Investiţia realizată la Drăgoeşti a fost lăudată şi de primarul Gheorghe Melente. „Ne bucurăm că se vor crea, din informaţiile pe care le am, minim 10 noi locuri de muncă. Orice investitor este bine venit la Drăgoeşti. Aveam nevoie de acest supermarket, deoarece cei mai mulţi dintre locuitori erau nevoiţi să meargă în localităţile învecinate pentru a-şi face cumpărăturile”, a precizat primarul din Drăgoeşti. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button