Liga 6

Viitorul Dăeşti va afla, peste 3 săptămâni, cu cine joacă la baraj: Budeasa sau Bradu

Viitorul Dăeşti mai are doar trei săptămâni până la meciul de baraj pentru promovare în Liga a III-a. Campioana Vâlcii, antrenată de Gabriel Mangalagiu, va înfrunta reprezentanta Argeşului în „dubla” pentru accederea în fotbalul naţional. Cu trei etape înainte de încheierea Ligii a IV-a din Argeş, pe prima poziţie se situează Voinţa Budeasa, echipă care are un avans de doar două puncte faţă de vicelidera Real Budeasa. „Sincer, pentru noi nu are nicio importanţă pe care dintre cele două echipe le vom înfrunta. Pe noi ne interesează doar ce facem noi, cum jucăm şi cât de concentraţi vom fi la momentul respectiv. Din punctul meu de vedere, avem echipă mai valoroasă, iar asta ne dă încredere că ne vom putea îndeplini obiectivul”, a precizat delegatul „Joe” Panait. În ultimul meci din Superligă, lidera Superligii s-a impus cu scorul de 7-1, contra celor de la Stejarul Vlădeşti, prin golurile marcate de George Neacşu – 3, Lucian Iordache – 2, Leo Săraru şi autogolul lui „Sistem” Rogojină. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button