Liga 6

Viitorul Dăeşti şi-a luat revanşa în faţa Flacărei Horezu, în sferturile Cupei

Miercuri, 26 aprilie, au avut loc meciurile din cadrul semifinalelor Cupei României – faza judeţeană. În cel mai interesant duel s-au înfruntat formaţiile Viitorul Dăeşti şi Flacăra Horezu, care s-au reîntâlnit din nou după partida de sâmbăta trecută, din Superligă, când elevii lui Vasile Ilinca s-au impus cu scorul de 3-1, chiar la Fedeleşoiu. De această dată, a fost rândul jucătorilor antrenaţi de Cosmin Ursu să se bucure la final. Dăeştenii au acces însă în semifinale abia după ce au câştigat „loteria penaltiurilor”, cu scorul de 5-4. După timpul regulamentar de joc, s-a consemnat un rezultat alb (0-0).
Într-un alt meci care a avut loc miercuri, calificarea s-a decis de asemenea la penaltiuri. Este vorba de partida dintre FC Băbeni şi Cozia Călimăneşti, care s-a încheiat cu scorul de 3-3 după 90 de minute. La loviturile de departajare, de la 11 metri, elevii lui Cristi Bora au avut mai mult noroc şi au învins cu 4-2.
În celelalte două sferturi, favoritele s-au impus fără probleme. Astfel, Posada Perişani a trecut la pas de CS Mădulari (7-1), iar Voinţa Orleşti a învins Unirea Tomşani (4-0). Meciul de la Orleşti a fost întrerupt însă de arbitrul Alin Croitoru în minutul 22, după ce echipa vizitatoare a rămas în doar şase jucători pe teren. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button