Liga III

Viitorul Dăeşti joacă la Ghiroda, Flacăra, la Cermei

La finele acestei săptămâni, cele două echipe de fotbal care reprezintă judeţul Vâlcea în Liga a III-a, Viitorul Dăeşti şi Flacăra Horezu, vor juca în deplasare. Formaţia lui George Popolan va da piept cu Ghiroda şi Giarmata Vii. Partida va avea loc vineri, 11 octombrie, de la ora 15.00. Ghiroda e un adversar redutabil. În şapte etape, s-a impus de patru ori. Are şi trei înfrângeri. Pe teren propriu, a pierdut un singur meci, cu Progresul Pecica. Ghiroda e pe locul 4 în Seria a IV-a, la doar un punct în spatele Flacărei şi la două distanţă de ocupanta locului secund, Progresul Pecica. Costea şi colegii săi sunt pe 9 în clasament şi au nevoie de puncte pentru a nu intra în hora pentru evitarea retrogradării. La Horezu sunt alte aspiraţii. Flacăra e pe 3 şi pentru a avea siguranţa că se menţine pe podium şi după runda de la finele acestei săptămâni, trebuie să câştige confruntarea cu Gloria Lunca Teuz Cermei. Gloria e o specialist a egalurilor. În şapte etape, a realizat patru remize. Mai are o victorie şi două eşecuri. E pe locul 13 în Seria a IV-a. Se poate lăuda, însă, cu faptul că e singura echipă care a reuşit, până acum, să ia puncte din confruntarea cu lidera, Universitatea Craiova 1948. Întâlnirea cu trupa lui Adrian Mititelu a avut loc săptămâna trecută şi s-a încheiat la scorul de 1-1. Partida dintre Gloria Lunca Teuz Cermei şi Flacăra Horezu va avea loc sâmbătă, 13 octombrie, de la ora 15.00. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button