Liga IV

Viitorul 2012 Budeşti, la a 9-a victorie consecutivă în Liga a IV-a

Viitorul 2012 Budeşti a fost condusă cu 1-0, la pauză, în meciul disputat în deplasare, la Sporting Galicea. Echipa antrenată de Tică Negrescu a reuşit, în cele din urmă, să se impună cu scorul de 2-1 şi să obţină maximum de puncte, prin golurile marcate de Ciprian Croitoru (din penalti, în minutul 60) şi Marius Ariciu (min. 85). „Galicea a rămas în 10 oameni, la faza penaltiului, când un jucător advers a comis fault asupra lui Claudiu Popa, care s-a ales cu nasul spart. Suntem foarte bucuroşi să echipa merge excelent în campionat. Am ajuns la cea de-a noua victorie consecutivă, iar asta spune multe despre valoarea noastră. Ne menţinem pe locul 2 în clasament, în spatele liderei AS Băile Olăneşti”, a declarat Tică Negrescu, antrenor la Viitorul 2012 Budeşti. (L.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button