Diverse

Victorii pe linie pentru handbalistele de la CS Chimia

* junioarele 3 au câştigat la Ploieşti, iar junioarele 2 s-au impus pe terenul formaţiei CSŞ Drobeta Tr. Severin

Vineri, 2 februarie, junioarele 3 de la CS Chimia s-au deplasat la Ploieşti, pentru confruntarea cu CSM, din localitate. Elevele Nicoletei Lazăr şi-au respectat şi de această dat blazonul. S-au bucurat de un nou succes în campionat, cel de-a 17-lea din acest sezon. Handbalistele chimiste s-au impus la Ploieşti cu scorul de 30-24. Cea mai bună marcatoare a formaţiei vâlcene a fost Ana Maria Stana, autoare a 14 goluri. În topul marcatoarelor, aceasta a fost secondată de Alexia Rogoz, care, deşi greu încercată de o răceală puternică, a intrat pe teren şi a marcat de 9 ori. La finele acestei săptămâni, lidera din Seria F a Campionatului de Junioare 3, CS Chimia, va înfrunta, pe teren propriu, una dintre celelalte trei echipe vâlcene din serie, pe HCM Torok. Altfel spus, după ce vineri au jucat la Ploieşti, o parte dintre junioarele 3 de la CS Chimia, alături de antrenoarea Nicoleta Lazăr, au făcut, sâmbătă, 3 februarie, deplasarea la Tr. Severin, pentru duelul cu CSŞ Drobeta, din cadrul celei de-a 6-a etape din Seria E a Campionatului de Junioare 2. În ciuda oboselii, handbalistele de la poalele Capelei au câştigat şi acest meci. CS Chimia s-a impus în faţa echipei de la malul Dunării cu scorul de 27-18. Cea mai bună marcatoare din tabăra vâlceană a fost Alicia Gogîrlă, autoare a nouă reuşite. Cu cele realizate la turneele de sală, junioarele 2 de la CS Chimia au ajuns la 10 victorii în 11 etape. În acest sezon au pierdut un singur meci, cu HCM Craiova. Din sezonul regulat mai au de jucat doar patru meciuri. Următorul va fi pe 24 februarie, la Petroşani. Apoi, pe 3 martie, în Sala „Traian” chimiste vor înfrunta CSŞ Craiova, pe 10 martie vor juca, în deplasare, cu LSP A Slatina, iar pe 31 martie, la Vâlcea va veni HCM Craiova, singura formaţie care s-a bucurat de succes în faţa vâlcencelor. Turneul semifinal de junioare 2, unde elevele Nicoletei Lazăr şi-au asigurat deja prezenţa, se va desfăşura în luna aprilie. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button