DiverseHandbal

Victorie de senzaţie pentru junioarele I de la Energetic, pe terenul liderei din Tg. Mureş

* elevele lui Ionel Gheorghe sunt calificate, în proporţie de 90 %, la turneul final

Miercuri, 10 aprilie, handbalistele din echipa de junioare I de la Energetic au jucat, în penultima etapă din Grupa 3 Valoare, în deplasare, pe terenul liderei CSM Tg. Mureş, formaţie care nu pierduse nici măcar un punct în opt etape. Cu biletul în buzunar pentru turneul final, gazdele nu au pus mare preţ pe jocul cu vâlcencele. Au rulat întreg lotul, fiind folosite inclusiv junioarele 2 din cadrul clubului. Energetic nu s-a bazat pe asta şi a luat meciul în serios. La final, elevele lui Ionel Gheorghe s-au bucurat pentru un succes important. Junioarele I vâlcene s-au impus, la Tg. Mureş, la diferenţă de un gol, cu scorul de 29-28. Şi prima repriză s-a încheiat tot la fel, cu un avantaj minim pentru oaspete (17-16).

Pe parcursul jocului, Vâlcea a fost chiar şi pe +5, însă pe final, la fel ca şi în alte partide, pe fondul unei lipse de concentrare, handbalistele de la poalele Capelei au permis liderei să se apropie la un gol. Din fericire, deznodământul a fost favorabil oaspetelor, care mai au acum doar un „hop” de trecut pentru a accede la turneul final. În ultima etapă din Grupa 3 Valoare, Energetic va juca, pe teren propriu, cu CSŞ Viitorul Cluj. Doar victoria este luată în calcul. Confruntarea va avea loc duminică, 14 aprilie, în sala liceului din nordul Râmnicului, de la ora 12.30.

În acest moment, handbalistele pregătite de Ionel Gheorghe se află pe locul 3 în grupă, cu 11 puncte, la fel ca şi cea de-a doua clasată, Marta Baia Mare. Marta joacă în ultima rundă acasă, cu ultima clasată, HCM Craiova. O victorie e previzibilă. Dacă atât Baia Mare, cât şi Vâlcea câştigă meciurile din ultima etapă, Marta termină grupa pe locul 2 datorită golaverajului mai bun şi a rezultatelor din confruntările directe.

La turneul final merg primele două clasate din fiecare dintre cele trei serii, plus două echipe clasate pe locul 3. Dintre echipele clasate pe locul 3, Energetic stă cel mai bine. Are 11 puncte, Corona are 10 puncte (şi joacă, în ultima etapă, în deplasare, cu CSM Bucureşti, lidera, echipă cu maxim de puncte în grupa sa), iar CSM Galaţi are 9 puncte. Pentru o victorie se acordă două puncte.

Aşadar, Energetic se află la 60 de minute distanţă de calificarea la turneul final, unde se vor lupta pentru titlul naţional cele mai bune opt echipe din România. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button