Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Liga IV

Vicelidera din Seria Est a Ligii a IV-a a petrecut pe cinste la banchetul de final de an

Imediat după meciul câştigat în deplasare, pe terenul echipei Progresul Buneşti (cu scorul de 7-1), jucătorii de la AS Rm. Vâlcea 2016 s-au reunit la o petrecere care a avut loc într-un restaurant din comuna Budeşti. Potrivit preşedintelui Florin Dinucu, la eveniment au fost prezenţi toţi componenţii lotului. La banchetul de final de an al viceliderei din Seria Est a Ligii a IV-a nu a participat însă şi sponsorul principal al echipei, Robert Gălbenuş, care e plecat în această perioadă în Germania, în interes de afaceri.
„Aşa cum stă bine unei echipe de valoare, am încheiat anul 2017 cu o frumoasă petrecere. Aceasta a fost sponsorizată chiar de finanţatorul nostru, Robert Gălbenuş. El nu a putut fi prezent însă la chef, pentru că e plecat în Germania, cu nişte afaceri. În acest sens, ca un semn de apreciere pentru sprijinul financiar pe care l-a acordat necondiţionat în sezonul actual, conducerea echipei, staff-ul tehnic şi jucătorii îi dedică lui clasarea pe locul 2 pe care am obţinut-o la finele anului 2017. Robert Gălbenuş a fost mereu alături de noi, din punct de vedere financiar şi nu numai, motiv pentru care merită din plin toate mulţumirile noastre”, ne-a declarat Florin Dinucu, cel care a fost „omul petrecerii” pe care vicelidera Seriei Est din Liga a IV-a a organizat-o sâmbăta trecută, la Budeşti. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button