Liga Nationala

Vicecampioana CSM Bucureşti şi-a pierdut iar antrenorul. Să nu caute altul la Vâlcea! Florentin Pera rămâne la SCM

CSM Bucureşti a avut un start de campionat ratat. În cinci etape a pierdut de două ori, iar noul antrenor a devenit deja ”istorie”. Tomas Ryde (foto:csmbucuresti.ro) şi-a dat demisia de la echipa Capitalei. Deocamdată, nu şi de la echipa naţională, deşi şi acolo au existat nemulţumiri după ultimele evoluţii ale ”tricolorelor”, în special după partida cu Insulele Feroe, în care gazdele au câştigat o repriză. Din fericire, deznodământul a fost favorabil României, care a acumulat patru puncte în grupa a şaptea de calificare la Campionatul European din 2020 din primele două meciuri. Antrenorul SCM-ului, Florentin Pera, care a reprezentat o variantă pentru CSM Bucureşti în sezonul trecut şi pe care conducerea Federaţiei l-ar putea lua în calcul pentru postul de selecţioner, a spus că nu doreşte să comenteze pe seama acestor subiecte. ”Ce se întâmplă la CSM Bucureşti, nu e problema noastră. Nu vreau să comentez. Sunt antrenorul Vâlcii şi mă concentrez pe ceea ce am de făcut aici. Anul trecut a fost o discuţie cu cei de la CSM Bucureşti, dar am ales să continui la Vâlcea şi mă bucur că decizia a fost una bună şi am avut rezultate aici. În privinţa Naţionalei, cred că orice antrenor îşi doreşte să ajungă acolo, dar nu e cazul să vorbim despre un astfel de subiect. În momentul de faţă echipa naţională are un antrenor, iar toată concentrarea şi atenţia mea sunt îndreptate către echipa de club, SCM Rm. Vâlcea”, a precizat tehnicianul campioanei României. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button