Social

Veţeleanu şi Schell dau asigurări că nu se va introduce taxa pentru apa meteorică

După ce, în spaţiul public, au fost lansate informaţii cum că, recent, s-ar fi luat în discuţie posibilitatea ca râmnicenii să fie puşi să plătească o nouă taxă – pentru apa meteorică, a început un nou meci între liberalii din Rm. Vâlcea şi Mircia Gutău, căruia i-au pus o nouă poreclă – „primarul taxă”. Pentru a lămuri lucrurile, viceprimarul Eusebiu Veţeleanu a stat de vorbă cu Robert Schell, preşedintele ADI Apa Vâlcea – singura structură abilitată să ia o astfel de măsură. „A ridicat din umeri şi a spus: nu ştiu nimic, ăştia sunt nebuni! La finele anului trecut, s-au abrogat din lege articolele care veneau cu această taxă nouă. Domnul primar Gutău şi alţi omologi de-ai săi din ţară au reuşit să-şi impună punctul de vedere şi s-au scos înainte de a produce efecte. Ce rost are acum, după câteva luni, o discuţie despre ceva ce nu s-a mai întâmplat? Şi ce vină ar fi avut primăria?”, a explicat Veţeleanu, după discuţia cu edilul şef de la Brezoi. Cum Robert Schell este liberal, viceprimarul municipiului le-a sugerat liderilor PNL Rm. Vâlcea ca, pe viitor, să se consulte cu colegul lor înainte să mai abordeze astfel de subiecte. Totuşi, peneliştii susţin în continuare că n-au inventat ei această temă şi că totul ar fi pornit de la nişte adrese distribuite prin oraş de APAVIL, societate în care Primăria Râmnicului are majoritate. De asemenea, peneliştii i-au reproşat lui Gutău că, în replicile sale, în loc să aibă un limbaj decent, le-a atacat familiile şi a folosit termeni total nepotriviţi – „nenorociţi ordinari”, „prăpădiţi”, „nemernici care n-au curaj să apară cu propriul nume în faţa opiniei publice şi îşi iau numele soţiei” etc.. Cât priveşte declaraţiile lui Mircia Gutău cum că „APAVIL nu taxează apa meteorică”, liberalii au anunţat că vor da publicităţii dovezi prin care vor arăta că „persoanele juridice plătesc deja această aberaţie”.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button