Diverse

Vătăjelu, integralist la Sparta Praga. Vâlceanul a pasat la golul victoriei cu Pribram (2-1)

Bogdan Vătăleju a disputat un nou meci cu Sparta Praga în Cehia. Şi de această dată, vâlceanul a fost titular şi a evoluat pe postul de mijlocaş stânga. Mai mult decât atât, „Sărmăluţă” a fost chiar integralist şi şi-a adus contribuţia din plin la succesul pe care multipla campioană a Cehiei l-a obţinut în deplasare, la Marila Pribram (2-1). De altfel, golul decisiv marcat de praghezi în prelungiri, în minutul 91, i se datorează şi lui. Vătăjelu a fost lansat atunci în adâncime şi i-a centrat perfect atacantului Josef Sural, care nu a mai avut de îndeplinit decât o singură formalitate şi a înscris în poarta goală, din 5 metri. După gol, vâlceanul şi-a pus mâinile în cap de bucurie şi s-a prăbuşit pe gazon, fiind felicitat de toţi coechipierii săi.
Pentru Sparta Praga, aceasta a fost cea de-a doua victorie consecutivă în campionat, după cea cu Viktoria Plzen (2-0), când Vătăjelu a debutat oficial în Cehia. Echipa la care joacă „Vătă” şi-a consolidat astfel locul 3, care asigură prezenţa în Europa League, având un avans de şapte puncte faţă de Mlada Boleslav, cu patru etape înainte de finalul sezonului. (N.C.)
 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button