Vâlceanca Bianca Voica, vicecampioană naţională cu Universitatea Cluj-Napoca

Are 26 de ani. Ultimii 14 şi i-a petrecut pe terenul de baschet. 2017 este anul celei mai mari performanţe realizate în sport. În urmă cu câteva zile a cucerit titlul de vicecampioană naţională la nivel de seniori, cu Universitatea Cluj-Napoca. Este vorba despre vâlceanca Bianca Voica, fiica fostului fotbalist Gelu Voica (în cariera de jucător, acesta a activat pe prima scenă fotbalistică a ţării, dar şi în străinătate, printre cluburile la care a fost legitimat regăsindu-se FC Argeş, Sportul Studenţesc, FC Oneşti, o echipă din Israel, FC Olt, dar şi FC Oltchim). Gelu este argeşean la origini, însă Bianca se consideră vâlceancă get-beget. Aici şi-a petrecut cei mai frumoşi ani şi tot aici se întoarce şi azi cu plăcere, unde locuiesc părinţii ei, deşi paşii au călăuzit-o spre alte „zări”. A plecat departe de casă imediat după terminarea liceului. A evoluat pe prima scenă baschetbalistică a ţării pentru CET Govora, pentru Universitatea Alba-Iulia, apoi a jucat timp de trei ani la Satu Mare, iar anul trecut a semnat cu Universitatea Cluj-Napoca, echipă alături de care a cunoscut şi cea mai mare satisfacţie pe plan profesional. A jucat finala campionatului, bucurându-se de medalia de argint. „U” a pierdut titlul în faţa formaţiei Sepsi Sf. Gheorghe, care s-a impus în meciurile directe cu scorul general de 3-1. Totul a depins de cel de-al patrulea meci. După o victorie în deplasare, clujencele au pierdut următoarele trei jocuri. Dacă l-ar fi câştigat pe ultimul, s-ar fi jucat un ultim meci, decisiv. Sf. Gheorghe nu a mai prelungit suspansul şi a câştigat un nou titlul naţional. Clasarea din acest sezon îi permite grupării de la poalele Feleacului să participe în cupele europene. Deşi şi-a încheiat contractul cu „U”, Bianca Voica (jucătoare care evoluează pe postul de coordonator de joc, dar şi ca extremă) îşi doreşte să continue la Cluj-Napoca, iar în sezonul care urmează să-şi treacă în cont şi primele prezenţe într-o competiţie europeană. Aflată într-o scurtă vacanţă la Vâlcea, Bianca Voica ne-a spus toată povestea ei, pe care v-o redăm în cele ce urmează.

• La ce vârstă ai avut primul contact cu baschetul şi care au fost antrenorii care şi-au pus amprenta asupra carierei tale?

– Am început cu handbalul. Era un sport la modă în acea perioadă. Am încercat, dar nu mi-a plăcut, nu m-a atras. Apoi, la 12 ani, în curtea Şcolii Generale Nr. 2, profesoara de sport, doamna Georgescu, m-a întrebat dacă vreau să mă duc la baschet. Atunci am aflat că există sportul acesta. Eram total pe lângă fenomen. Nu ştiam ce presupune, «cu ce se mănâncă». M-am dus în Sala Capela, la CSŞ, la doamna Manuela Cornea şi mi-a plăcut. Atunci, dânsa era şi antrenoare principală la CET Govora. Mai făceam antrenamente şi cu senioarele şi văzându-le pe ele parcă altfel m-a atras. De la toţi antrenorii am avut câteva ceva de învăţat, însă Manuela Cornea a fost prima, cea care mi-a oferit încredere şi m-a ajutat să cresc, să ajung încă de la o vârstă fragedă pe prima scenă a baschetului feminin românesc.

• Când ai debutat în Divizia A şi care a fost parcursul tău ulterior plecării de la Vâlcea?

– Am făcut junioratul la CSŞ, apoi, în 2008, m-au luat cei de la CET Govora şi am jucat un an în prima divizie. Cred că am debutat la 16 ani. Antrenori erau soţii Mihai şi Antoaneta Toma. Ştiu că eram cea mai mică jucătoare din lot. În anul următor, echipa s-a desfiinţat. Am fost foarte dezamăgită, pentru că îmi pusesem mari speranţe că voi reuşi să continui la acel nivel, să prind mai multă experienţă la senioare. Pentru mine era ceva extraordinar să joc în prima ligă, la vârsta aceea, la mine acasă. Şi acum regret enorm desfiinţarea CET-ului. Dacă s-ar mai crea o echipă aici, care să joace la acel nivel, m-aş întoarce acasă cu sufletul deschis. Dar nu cred că mai este posibil acest lucru. Revenind la perioada ulterioară desfiinţării CET-ului, am ajuns până la urmă la Alba-Iulia. Am jucat trei ani acolo, tot în prima ligă. Apoi m-am dus la Satu-Mare, unde am stat tot trei sezoane. Anul trecut am ales să merg la Cluj-Napoca. Aici am obţinut şi cea mai mare performanţă de până acum, din cariera sportivă, de la nivel de senioare: medalia de argint.

• Dintre fostele tale colege de generaţie, mai sunt şi alte jucătoare care au continuat cariera sportivă?

– Ştiu că Badi Cristina joacă la Timişoara, acum în liga secundă, însă a fost şi în primul eşalon. Georgiana Plăviţu e la Alba-Iulia, în Divizia B, Bianca Fota şi Denisa Fota sunt la Phoenix Galaţi şi mai sunt câteva fete care încă mai joacă baschet.

• Aveai nişte modele de urmat la vârsta junioratului, jucătoare pe care le îndrăgeai?

– Surorile Niţulescu erau cele mai cunoscute în acea perioadă. Ele au şi obţinut performanţe notabile la nivel naţional. Cu Coca Niţulescu am şi jucat, pentru un timp, în Divizia B, la BC Niţulescu. Ştiam de Manuela Cornea, de Antoaneta Toma, ca şi jucătoare. Nu cred că au fost foarte multe jucătoare în Vâlcea care au evoluat la un nivel mai înalt.

• Ai avut vreun moment de impas în carieră, în care ai fost tentată să renunţi la sport?

– Chiar a existat un astfel de moment. După terminarea liceului, trebuia să mă duc la Şcoala de Poliţie. Părinţii erau foarte încântaţi de alegerea pe care o făcusem. M-au susţinut de mică în tot ce mi-am propus, iar faptul că alesesem să merg în această direcţie îi făcea foarte mândri. Mă pregăteam de vreo doi ani pentru asta. Mi-am depus dosarul la Câmpina, am stat pe acolo, am făcut nişte teste şi cu două zile înainte de examen m-am răzgândit. Am spus că nu mai vreau la Poliţie, că vreau să fac baschet. M-a băgat tata în „şedinţă”. Până la urmă a rămas aşa, am renunţat la Poliţie şi am continuat cu baschetul. S-a dovedit că nu a fost o decizie greşită. Sunt mulţumită de alegerea pe care am făcut-o. Şi părinţii mei, la fel.

• Cât de greu a fost să ajungi în această postură, de a câştiga titlul de vicecampioană naţională şi cum e „atmosfera” la „U” Cluj-Napoca?

– Toată echipa a muncit mult ca să ajungem aici, de a ne lupta pentru câştigarea titlului naţional. Din păcate, anul acesta a fost doar argint, dar anul viitor poate vom reuşi să obţinem aurul. Eu tocmai de aceea am şi ales să vin la Cluj-Napoca. Sunt condiţii bune aici, obiective îndrăzneţe, iar echipa este iubită. Îl am ca antrenor pe Dragan Petricevic. Suntem o echipă unită, avem un lot valoros. Sunt şi straniere, dar şi jucătoare de lot naţional, precum Andra Mandache sau Gabriela Irimia. Pentru titlu ne-am luptat până la capăt cu Sf. Gheorghe. Au fost patru meciuri, două la ele şi două la noi. L-am câştigat pe primul, din deplasare, apoi le-am pierdut pe următoarele trei. În cazul în care egalam, la 2-2 se mai juca un decisiv, la Sf. Gheorghe. Am fost foarte aproape, dar cred că oboseala şi-a spus cuvântul.

• În afara medaliei de argint din campionatul naţional, mai ai şi alte performanţe cu care te mândreşti?

– Când am plecat din Rm. Vâlcea la Alba-Iulia, am ales să urmez şi cursurile unei unităţi de învăţământ superior. Am terminat Ingineria Mediului. Acum sunt studentă în anul 2 la Sport. Cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia am participat la Campionatul European Universitar din Croaţia, unde am ocupat locul 2. Mai am o medalie de argint, cucerită acum doi ani, în Serbia, tot la Universiadă, dar la „3 la 3”. Acum, la „5 la 5” vom participa la faza naţională, pe universităţi. Turneul va fi la Arad între 15 şi 17 mai. Echipa câştigătoare va merge la Campionatul European din Ungaria.

• Care-i obiectivul tău pentru perioada următoare?

– În primul rând vreau să câştigăm campionatul, să am şi o medalie de aur în palmares. Important este să fiu sănătoasă, să pot juca mult timp de acum încolo. Deşi mulţi sportivi sunt atraşi de echipe din străinătate, eu nu vreau să plec în afară în acest moment. Poate pe viitor, dacă se va ivi această oportunitate, mă voi gândi. Momentan, însă, îmi este bine aici. Am terminat contractul cu „U” Cluj-Napoca, dar mi s-a propus prelungirea lui. Îmi doresc să continui. Sigur în sezonul următor ne vom bate pentru campionat şi vom juca şi în cupele europene. Ne aşteaptă meciuri foarte grele.

• Ce te vezi făcând după ce îţi vei încheia cariera sportivă?

– Aş vrea să profesez în domeniul în care am terminat facultatea (ingineria mediului). Pe lângă asta, aş vrea să am şi o echipă de copii, pe care să o antrenez. Mi-aş dori să mă stabilesc în Cluj-Napoca după ce-mi voi încheia cariera sportivă. Este singurul oraş în care mi-aş lua o locuinţă.
• Simona SIMA