Diverse

Vâlcea are trei jucătoare convocate la naţionala de senioare

* selecţionerul Ambros Martin le-a chemat la prima reprezentativă pe Raluca Băcăoanu, Cristina Florica şi Andreea Adespii Molnar

Chiar dacă n-a ocupat la final unul dintre primele trei locuri în Liga Florilor, HCM Rm. Vâlcea s-a numărat printre protagonistele actualului sezon competiţional. Cea mai mare performanţă a formaţiei vâlcene a fost calificarea în finala Cupei României, graţie căreia va evolua din toamnă în Cupa EHF.
Aşa cum era de aşteptat, evoluţiile bune ale multora dintre jucătoarele vâlcene i-au atras atenţia şi selecţionerului echipei naţionale a ţării noastre, spaniolul Ambros Martin, care le-a convocat deja la prima reprezentativă, în meciurile din campania de calificare pentru Campionatul European din Franţa, pe Raluca Băcăoanu şi Cristina Florica. În urmă cu două luni, ambele au contribuit decisiv la victoria la limită cu Rusia (26-25, de la Cluj-Napoca), Băcăoanu înscriind de două ori, iar Florica – o dată.

Pe 31 mai, tricolorele vor juca în Austria, iar pe 3 iunie – la Buzău, cu Portugalia

În perioada următoare, tricolorele vor susţine ultimele două meciuri din preliminarii: pe 31 mai, în deplasare, în Austria, iar pe 3 iunie, la Buzău, cu Portugalia. Şi pentru aceste două dueluri, Ambros Martin a apelat la jucătoare de la HCM pentru naţională. Astfel, de această dată, vor fi chiar trei handbaliste care vor evolua pentru România. Este vorba, din nou, de Raluca Băcăoanu (pivot, 29 de ani) şi de Cristina Florica (extremă stângă, 26 de ani), noutatea fiind faptul că printre cele 20 de tricolore selecţionate se va afla şi Andreea Adespii Molnar (inter stânga, 28 de ani).

Naţionala României o va avea ca rivală pe austriaca Petra Blazek, de la HCM

După primele patru etape din preliminarii, România ocupă primul loc în Grupa a 4-a, cu 6 puncte în cont. Pe poziţia secundă se află, mai mult decât surprinzător, naţionala Austriei, tot cu 6 puncte, în timp ce Rusia este pe 3, cu doar 4 puncte. În aceste condiţii, partida pe care tricolorele o vor susţine peste doar zece zile în deplasare, împotriva echipei antrenate de tehnicianul româno-german Herbert Muller, va fi decisivă pentru calificare. Mai mult ca sigur, poarta Austriei va fi apărată, din nou, de Petra Blazek, de la HCM Rm. Vâlcea. Aceasta a fost eroina partidei de senzaţie cu Rusia, de toamna trecută, când Austria s-a impus pe teren propriu, cu 27-25.
Aşa cum se cunoaşte, anul acesta, turneul final al Campionatului European va avea loc în perioada 29 noiembrie – 16 decembrie, în Franţa. (N.C.)

Lotul echipei naţionale de handbal feminin a României pentru meciurile cu Austria şi Portugalia, din preliminariile Campionatului European:

• Portari: Denisa Dedu (Siofok / Ungaria), Yulia Dumanska (SCM Craiova), Paula Vişan (HC Zalău)
• Extreme stânga: Valentina Ardean-Elisei (SCM Craiova), Cristina Florica (HCM Rm. Vâlcea)
• Interi stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Eliza Buceschi (Corona Braşov), Andreea Adespii Molnar (HCM Rm. Vâlcea), Larisa Tămaş (HC Zalău)
• Centri: Cristina Laslo (Buducnost Podgorica / Muntenegru), Ana Maria Apipie Ţicu (SCM Craiova)
• Interi dreapta: Ana Maria Drăguţ (HC Zalău), Laura Oltean Pristăviţă (CSM Bistriţa), Laura Popa (Corona Braşov), Melinda Geiger (Siofok / Ungaria)
• Extreme dreapta: Aneta Udriştioiu (CSM Bucureşti), Laura Chiper (Corona Braşov)
• Pivoţi: Crina Pintea (Issy Paris / Franţa), Raluca Băcăoanu (HCM Rm. Vâlcea), Daniela Raţiu (CSM Bistriţa)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button