Liga NationalaHandbal

Vâlcea a câștigat derby-ul Olteniei și a rămas singura echipă din Liga Florilor cu maxim de puncte

Marți, 8 octombrie, a fost o nouă zi bună pentru SCM Rm. Vâlcea. Campioana României a câștigat fără drept de apel derby-ul Olteniei și a revenit pe primul loc în Liga Florilor. În plus, a rămas singura echipă care nu a cedat niciun punct în acest sezon. Până acum mai ținuse pasul cu Vâlcea și Corona Brașov, însă trupa de la poalele Tâmpei a pierdut ultimul meci, disputat în deplasare, cu Gloria Buzău (partidă ce a contat pentru etapa a VII-a a campionatului). Întâlnirea s-a încheiat la scorul de 23-19 în favoarea Gloriei.

În Bănie, elevele lui Florentin Pera s-au impus cu scorul de 27-23. Craiova s-a ținut mai bine decât campioana Germaniei, Bietigheim, în fața Vâlcii, însă nici SCM nu a forțat precum în meciul de debut din Liga Campionilor, iar tehnicianul formației de la poalele Capelei și-a permis să ruleze întreg lotul. Toate cele 14 jucătoare trecute pe raport au fost pe teren, inclusiv Alexandra Badea, Diana Ciucă, Andreea Adespii sau Ana Maria Savu. Pentru acest joc, conducerea tehnică a campioanei nu a apelat la serviciile Ralucăi Băcăoanu, care a acuzat anumite probleme medicale la revenirea de la echipa națională. În Bănie, SCM Rm. Vâlcea s-a bazat pe un singur pivot de meserie, Asma Elghaoui, jucătoare care a contabilizat la Craiova și două eliminări de două minute, ambele provocate de Vizitiu.

Cea mai mare diferență de pe tabelă a fost de șapte goluri

În privința jocului, SCM a condus de la un capăt la altul. A avut 3-0, iar avantajul a crescut treptat. Cea mai mare diferență de pe tabelă, din prima repriză, a fost de șapte goluri: 7-14, în minutul 28. Putea fi chiar și mai mare, dacă ”municipalele” ar fi profitat de cele câteva intervenții foarte bune ale Martei Batinovic. Oaspetele au ratat în câte rânduri pe contraatac și din alte situații bune.

În partea secundă, Chetraru a făcut minuni în poarta gazdelor, iar Klicovac și Vizitiu, în atac, au încercat să o țină în ”viață” pe Craiova.  Trupa lui Bogdan Burcea s-a apropiat la trei goluri (17-20, în minutul 48), însă Vâlcea nu i-a permis mai mult. Derby-ul Olteniei s-a încheiat la scorul de 27-23 în favoarea campioanei en-titre din Liga Florilor, ultimul gol al întâlnirii fiind înscris în ultimele secunde, de Vizitiu.

Pentru SCM Rm. Vâlcea a fost al șaselea succes din acest sezon, din Liga Florilor. În etapa a VII-a va juca, în Sala ”Traian”, cu Rapid. Meciul va avea loc marți, 15 octombrie, de la ora 16.00. Până atunci, ”municipalele” mai au un obstacol de depășit, în Franța. Sâmbătă, 12 octombrie, vor juca cu Brest, în cea de-a doua etapă din Liga Campionilor.

Patricia Vizitiu, golghetera meciului

În Bănie, cea mai prolifică jucătoare din tabăra campioanei a fost Norgaard, cu cinci reușite. Au mai punctat pentru SCM Rm. Vâlcea: Lopez (4), Glibko (4), Elghaoui (3), Da Silva (3), Fernandez (2), Florica (2), Badea (2), Gonzales (1), Liscevic (1).

Cea mai bună marcatoare în derby-ul Olteniei a fost Patricia Vizitiu, cu 9 goluri. Au mai înscris pentru SCM Craiova: Klicovac (6), Țicu (3), Orșivschi (2), Tudorică (2) și Șelaru (1). (S.S.)

Articole Similare

Back to top button