Diverse

Turneul final de handbal dedicat junioarelor I se va desfăşura la Tg. Mureş

Săptămâna trecută, Energetic (FOTO) s-a calificat cu două echipe la turneele finale de handbal. Au obţinut calificarea în primele opt echipe ale ţării atât junioarele III, cât şi junioarele I. Acestea din urmă ştiu deja şi unde se vor lupta pentru o medalie la nivel naţional. Federaţia Română de Handbal a ales ca loc de desfăşurare al turneului final oraşul Tg. Mureş. Cele opt echipe care au acces în această fază a competiţiei au fost împărţite în două grupe. În prima dintre ele se regăsesc formaţiile CSŞ Viitorul Cluj, LPS Brăila, CSM Bucureşti şi CSŞ 1 Constanţa, iar în cea de-a doua au fost repartizate LPS Slatina, CSŞ 2 Baia Mare, Marta Baia Mare şi Energetic. Primele două clasate din fiecare grupă se vor întâlni, în sistem încrucişat, în semifinale, în urma acestor jocuri urmând a se decide şi echipele medaliate la nivel naţional. Meciurile din cadrul turneului final al junioarelor I se vor desfăşura între 2 şi 6 mai. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button