Administratie

Turismul şi investiţiile la Ocnele Mari, în pericol din cauza firmelor care au executat lucrări la apă şi canalizare

De anul trecut, Mihai Pătru, primarul din Ocnele Mari, încearcă să-i convingă pe constructorii care au executat lucrări la reţelele de apă şi canalizare din oraş să respecte contractul cu APAVIL şi să readucă străzile la stadiul iniţial, aşa cum s-au angajat prin oferta depusă la licitaţie.  

Edilul PNL a semnalat din nou, zilele trecute, că drumurile au fost distruse şi lăsate aşa de firmele ACM 4 şi semi-insolventa Protectchim, fapt care îl împiedică să-şi înceapă proiectele de infrastructură. Pesemne că cele două societăţi ştiu că administraţia publică locală are în plan să modernizeze 12 străzi, licitaţia în acest sens fiind demarată, şi aşteaptă ca primăria să facă această cheltuială în locul lor. Numai că, în cazul în care Mihai Pătru va pica în această capcană, există riscul ca, după asfaltarea drumurilor cu finanţare prin PNDL, acestea, nefiind tasate suficient, să se scufunde în pământ chiar şi cu un metru, cum s-a întâmplat prin alte localităţi. Într-o astfel de situaţie, primarul ar fi bun de plată, la fel şi unii dintre colegii săi din instituţie. Partea şi mai delicată a situaţiei este că Mihai Pătru este presat de timp. Mai sunt 3-4 luni şi începe sezonul estival, iar dacă lucrurile nu se rezolvă, Ocnele Mari ar putea pierde şi puţinii turişti care mai vizitează oraşul. La ora actuală, atracţiile locale sunt salina, amenajată destul de frumos dar care necesită îmbunătăţiri, precum şi cele două ştranduri. După cum probabil se ştie, de când omul de afaceri Nicolae Minea a ajuns după gratii, Primăria Ocnele Mari luptă în instanţă pentru proprietatea terenurilor, unul câştigându-l deja. Mihai Pătru se gândeşte acum la un al patrulea „magnet” pentru turişti – reînfiinţarea băilor cu sare.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button