Administratie

Trotuare şi piste pentru biciclete pe DN 64, la Băbeni

Bogdan Ştefan încearcă şi are şanse să obţină finanţare europeană pentru amenajarea unei piste de biciclete, pe marginea DN 64, de la Tătărani până la Valea Mare, pe o distanţă de aproape 7 kilometri. Edilul PSD şi-a propus ca, în paralel, prin alocări succesive din bugetul local, să realizeze şi trotuare, rigole şi podeţe, în aşa fel încât toată acea zonă să-şi schimbe înfăţişarea. „Cu toate că, la fel ca mai toate oraşele mici din ţară, nici Băbeniul nu stă pe roze cu banii, caut soluţii pentru a începe lucrările în vara acestui an şi eu cred că, din toată sărăcia, vom găsi resurse. Cel mai probabil, vom începe cu partea dreaptă a drumului naţional, cea cu izvorul, cum mergi către Drăgăşani, iar pista pentru biciclete să o facem pe partea cealată”, a anunţat social-democratul. Primarul Bogdan Ştefan a mai spus că mizează foarte mult pe sprijinul preşedintelui Constantin Rădulescu şi s-a arătat convins că CJ Vâlcea va ajuta cu fonduri comunitatea din Băbeni.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button