Box

Trei pugilişti vâlceni au făcut senzaţie în Slovacia, unde au jucat finalele

Săptămâna trecută, antrenorul Marius Băluţă a participat cu mai mulţi pugilişti la un puternic turneu de verificare, care s-a desfăşurat în Slovacia. Astfel, trei dintre ei s-au calificat în finală. Este vorba de Raul Popa, Mihai Văduva şi Angelo Teodosescu. „Aceşti copii minunaţi au avut o comportare foarte bună, reuşind să impresioneze în Slovacia. Asta nu face decât să ne dea mare încredere în ceea ce priveşte următoarele competiţii oficiale, de unde vrem să ne întoarcem cu medalii. Am o nouă generaţie de sportivi foarte buni, ambiţioşi, dornici să ajungă cât mai sus”, a declarat antrenorul Marius Băluţă. „Mihai Văduva a fost ciupit în finala disputată contra unui rus. Deşi se impusese destul de clar, arbitrii l-au dat câştigător pe adversar. Raul Popa a pierdut şi el finala, dar a făcut un meci foarte bun. La acest turneu, au participat aproxomativ 460 de sportivi din 20 de ţări. Asta spune totul despre calitatea competiţiei. S-a boxat pe trei ringuri, mai ceva ca la Europene”, a declarat Gabriel Udubaşa, membru în Biroul Federal al FR Box. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button