Tinerii fotbalişti trebuie lăsaţi să se afirme

SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII

Încurcate sunt căile Domnului! Am avut norocul ca, la Râmnicu Vâlcea, să avem antrenori foarte buni la centrele de copii şi juniori. Unii au înţeles că modestia şi caracterul trebuie să facă parte din arsenalul oricărui şlefuitor de talente, alţii sunt „obsedaţi” de  ideea că această meserie este prea obositoare pentru fizicul lor şi nu fac altceva decât să-l considere un hobby (din a doua categoria fac parte antrenorii din Liga a V-a). Ziarul ARENA a încercat să mediatizeze activitatea ambelor categorii, să analizeze atât lucrurile pozitive, cât şi cele negative. Din aceste dezbateri au de câştigat ambele tabere. Antrenorii trebuie să înţeleagă că nimeni nu are interesul să-i pună într-o lumină proastă, dacă îşi fac treaba cu profesionalism.
Am făcut această introducere deoarece la acest nivel (licenţa B, cel puţin) antrenorii trebuie să se respecte, să-şi apere interesele (împreună), nu formând „bisericuţe”, şi să-şi formeze cât mai mulţi jucători cu adevărat profesionişti. Am fost tentat să dezbat şi eu cazul „Laurenţiu Brănescu” (cine l-a format, cine l-a făcut portar şi aşa mai departe), dar am considerat că răspunsul, de fapt adevărul, este undeva la mijloc. Un copil poate avea norocul ca, până la terminarea junioratului (şi nu numai), să aibă parte de antrenori foarte buni (care să-i influenţeze cariera) sau să aibă ghinionul să întâlnească un gen de persoană care nu ştie decât să înjure, foarte slab din punct de vedere profesional. Şi vin cu un exemplu personal, pe care – zic eu – îl stăpânesc foarte bine: copilul meu, Bogdan, care a ajuns la Academia „Gheorghe Hagi”. Toţi cei cinci antrenori pe care i-a avut au fost foarte buni. Fiecare are meritul său şi bineînţeles că pentru acest lucru fiecare şi-a câştigat respectul nostru (tată-fiu). Cei de la Oltchim – Costel Gaiţă şi Marian Deaconescu – au ştiut cum să-l pună în teren în funcţie de calităţi (şi nu au greşit!) pe postul de fundaş-central. Emil Popescu şi Cristi Bora l-au disciplinat din punct de vedere tehnico-tactic, iar Cristi Lazăr i-a insuflat acea „răutate” în joc, determinarea şi dorinţa de a face performanţă. Au reuşit să propulseze un copil spre loturile naţionale şi să ajungă la o academie de prestigiu. Tot astfel se prezintă şi cazul lui Brănescu, care a cules câte ceva de la fiecare. Important este produsul finit – unul de excepţie.
Dacă antrenorii de la Vâlcea ar avea condiţii superioare de pregătire, ar fi plătiţi omeneşte, aceste exemple nu ar rămâne singulare. Am avut juniori mult mai buni la Vâlcea, dar ghinionul lor a fost acela că antrenorii nu le-au insuflat calităţile de care am vorbit mai sus. Nu au avut parte de această „trecere” profesionistă de la un antrenor la altul. Brănescu este un produs al centrului de copii şi juniori de CSM Rm. Vâlcea şi al seriozităţii unor antrenori prin mâna cărora a trecut. Profesorii Emil Popescu şi Emil Ciulei, doi oameni trecuţi printr-o facultate de stat: Institutul de Educaţie Fizică şi Sport (IEFS). Bomboana pe tort a fost pusă de Alin Artimon, care a avut curajul să-l arunce pe acest copil în luptă, încă de la această fragedă vârstă, în Liga a II-a. Nu ne-am întrebat niciodată de unde această notorietate şi reclamă făcută acestui copil talentat? Răspunsul e unul simplu: din managementul sănătos pe care îl imprimă la club Alin Artimon. Altfel, nici Leo Săraru (fotbalist la fel de talentat) nu ajungea niciodată la un lot naţional dacă nu primea această şansă de a debuta la echipa mare. Anume dacă nu exista o colaborare excelentă între antrenorul său Cristi Lazăr şi Alin Artimon. Lucrurile frumoase se realizează în echipă! Mi se pare normal ca şi profesorul Emil Popescu să se supere când cineva îşi arogă singur aceste merite, dar, cu respectul cuvenit, vă transmit că sunteţi prea serioşi şi competenţi pentru a intra în aceste polemici.

P.S.: În condiţiile în care criza financiară ne afectează pe toţi, oamenii de afaceri îşi chibzuiesc banii cum pot iar fotbalul are de suferit. Cu toate acestea, se mai găsesc – musai! – nişte nebuni care iubesc atât de mult copiii de la CSM Rm. Vâlcea, încât şi-ar da şi cămaşa de pe ei. Este şi cazul familiei Stănică din Horezu, care a găsit de cuviinţă să organizeze – nu doar o dată! – o masă pentru toţi juniorii-republicani. Într-un fotbal tot mai alterat şi bântuit de „lighioane şi lipitori” se mai găsesc şi asemenea persoane, care (fără să urmărească anumite interese) fac aceste gesturi pentru copiii noştri.
În fine, nu închei fără să remarc: au sosit „extratereştrii” la Băile Govora! Ce nu au reuşit alţii să facă în atâţia ani, Ionuţ Alexandru, zis „Omuleţ”, a adus în secolul XXI apă caldă şi căldură la baza sportivă. Sper să fie amenajat şi acoperişul clădirii, ţinând cont că materialele au fost aduse de acelaşi Ionuţ Alexandru. Măcar de l-ar ţine buzunarul să realizeze ceea ce a promis în acel contract încheiat cu primăria Băile Govora!

Dănuţ OMEAG