Liga 6

„Ţeţe” Vlădoi a stabilit deja programul echipei sale, Minerul Costeşti

Fotbaliştii echipei Minerul Costeşti se vor reuni luni, 21 ianuarie, când vor începe cinci săptămâni de pregătire, cu două antrenamente pe săptămână. Marius Vlădoi, antrenorul „ortacilor”, şi-a propus să ia cel puţin 6-7 jocuri amicale până la reluarea competiţiei. „Vrem să jucăm inclusiv cu echipe de nivel superior, din afara judeţului. Sunt şanse şi ca, la începutul lunii februarie, să avem un cantonament la Costeşti. Vreau să aduc doi jucători cu experienţă. Am început deja discuţiile cu ei şi aştept dezlegarea de la cluburile la care aparţin. Sincer, singurul obiectiv pe care mi l-am propus este să jucăm cât mai bine, să câştigăm meci de meci. Eu am un lot de jucători valoroşi, cărora le mulţumesc pentru seriozitatea de care au dat dovadă în campionat”, a precizat Marius „Ţeţe” Vlădoi. (L.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button